Dacă în runda anterioară braşovenele au cucerit un punct în cele trei partide susţinute, de data aceasta nici măcar pe acela nu şi l-au apropiat. Unirea a evoluat acasă cu liderul seriei a III-a, FC Ploieşti, şi după o repriză albă, au cedat la limită. Ghimbăvenii au evoluat la Titu, au înscris în secunda 20 (poate cel mai rapid gol al diviziei C), dar până la pauză gazdele s-au impus cu 2-1. Cea mai grea înfrângere au suferit-o predelenii la Conpet, un eşec cu o căruţă de goluri care i-au adus pe ultima poziţie înainte de linia de demarcaţie. În top pentru locul „barajului” luptă în continuare „tricolorii” şi CS Buftea, ambele învingătoare, şi în această rundă fiecare aşteaptă greşeala adversarului pentru a se desprinde. În subsol, condamnatele Clinceni şi Chitila au pierdut şi, alături de vecina din Ghimbav, nu mai au şanse nici măcar teoretice de salvare. În etapa de vineri s-ar putea decide cea de-a patra formaţie care pleacă în „judeţ” la meciul de la Predeal cu „FC 1 Decembrie.”
Liderul s-a impus
la Tărlungeni
Unirea Tărlungeni –
CSM FC Ploieşti 1-2 (0-0)
Au înscris: Purcăroiu (72) / Cr. Vlad (47), Gafiţa (77 –pen).
Unirea: Iszak - Ţuţu, Săndulache, Sima (46 B. Niculaie), Bădiţoiu – C. Marin (65 Pungă, Băişanu (60 Popa), Coteanu (46 Ursu), Păsculescu – Purcăroiu, Vlădescu. Antrenor: Daniel Bona.
Cu cinci jucători titulari accidentaţi sau indisponibili, Simion (cu gripă), Câmpean (întindere), Dorohonceanu, Harap şi Luca, la pauză fiind nevoie să fie schimbat şi Sima, cu contractură musculară, gazdele au opus o dârză rezistenţă în prima repriză, pe care au încheiat-o egal. O primă repriză fără faze de poartă deosebite. În min. 40, la o centrare a lui Vlădescu, Purcăroiu iroseşte şansa deschiderii scorului. La numai două minute de la reluare, la o greşeală de marcaj a lui Băişan, Vlad profită şi înscrie: 0-1. Gazd