Agenda de politică externă a vitorul Preşedinte nu poate ocoli securitatea energetică a României, ea însăşi parte a securităţii naţionale. În prezent, două instituţii ale statului român au o poziţie-cheie în această zonă a energiei şi a politicilor energetice: Preşedinţia, pentru care politica Mării Negre a dobândit şi o componentă economică ce include transportul de hidrocarburi, la care se adaugă Ministerul Economiei. Cu ajutorul contextului regional generat de gazoductul Nabucco sau nu, ministrul Videanu este persoana sub al cărei mandat România a redefinit atitudinea Gazprom, care refuzase două decenii relaţia contractuală directă cu partea română. Între ianuarie – iulie 2009, România a reuşit să elimine intermediarul german dintre Gazprom şi statul român în importul de gaze naturale din Rusia, punând bazele unei companii mixte Gazprom-Romgaz, cu participaţii de 50%.
Încă nu este limpede dacă şi cum va converti campania prezidenţială această cucerire a strategiei energetice româneşti pentru alegerile din noiembrie. Este însă limpede că, exact în aceeaşi lună în care românii optează pentru Preşedinte, Rusia va porni explorările pentru gazoductul South Stream, care încearcă să anuleze eforturile de peste un deceniu ale UE de spargere a monopolului rusesc asupra importului de gaz natural, pe o secvenţă din ruta anticului Drum al Mătăsii.
În aceste condiţii, devine greu de măsurat impactul iniţiativei energetice europene Nabucco de creare a unei surse alternative de import pentru gaze naturale, care să ocolească Gazprom. Dublarea rutei Nabucco printr-un gazoduct rusesc – South Stream ameninţă eficienţa politicii europene de întărire a securităţii energetice.
Dezavantajul rutei de transport Nabucco devine încă mai accentuat, atunci când se formulează întrebarea: ce gaz va fi introdus pe conducta care vrea să evite Gazprom?
