Tânăra de doar 16 ani a fost cooptată în echipa Loredanei Groza, asta după ce a convins-o cu o interpretare originală a piesei "Incomplete", cântată de trupa Backstreet Boys
Alexandra are doar 16 ani şi se poate mândri că a ajuns de patru ori la Mamaia Copiilor. Mai mult, în 2009 a câştigat şi marele trofeu al Festivalului Concurs „Ceata lui Piţigoi".
Dacă o vezi pe Alexandra poţi spune mai degrabă că este o practicantă a sporturilor care te fac să creşti în înălţime, decât că ar avea o voce de invidiat. Talentul pentru cântat i l-a descoperit o educatoare de pe vremea când era la grădiniţă. De fapt, aceasta a remarcat-o pe tânăra, de pe atunci, Alexandra care făcea vocalize prin curtea grădiniţei. I-a spus atunci mamei fetei că Alexandra are o voce puternică şi i-a recomandat să meargă la liceul de arte. Sfat pe care părinţii Alexandrei l-au urmat şi astfel fata s-a văzut în prima zi de şcoală din clasa I la secţia pian a Liceului de Arte.
"Aveam acasă o pianină şi mi-am spus că acest instrument mi se potriveşte", povesteşte tânăra. Un an mai târziu, pe când era în clasa a doua, tânăra a participat la un concert aniversar al Coralei Allegria, din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos".
A fost evidenţiată imediat şi a fost înscrisă în cor. "Am multe clipe frumoase legate de Corala Alegria. Am fost în turnee în mai multe ţări, printre care Belgia, Franţa sau Grecia", ne-a explicat Alexandra Penciu.
Înălţimea a trădat-o!
Din 2008 a fost nevoită să iasă din Corală pentru că... era prea înaltă. "Ajunsesem deja la 1.80 metri şi făceam notă discordantă în grup. Eram cea mai înaltă, nu mai încăpeam în nicio încadrare. Aşa că, am fost nevoită, cu lacrimi în ochi să-mi iau rămas bun de la prietenii mei de acolo", mai spune tânăra cântăreaţă. Experienţa din Corala Allegria i-a fost însă benefică: în 2006, la re