Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Marii Britanii sugerează că planurile de a împiedica migraţia românilor şi bulgarilor ar putea să nu funcţioneze

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Premierul Marii Britanii, David Cameron spune că planurile de a reduce migraţia în Marea Britanie sub un nivel de 100.000 de persoane erau fondate pe un echilibru de tranzit în Uniunea Europeană, în prezent inexistent, acesta fiind primul semnal că obiectivul asumat de şeful guvernului de la Londra nu va fi atins, notează Financial Times.

Premierul a declarat în cadrul unei vizite în China că promisiunea sa a venit într-un context de echilibru între migrarea în şi din Europa, fapt care ar putea să se schimbe de la 1 ianuarie 2014, când vor fi înlăturate restricţiile impuse românilor şi bulgarilor.

“Am promis că voi reduce rata migraţiei sub o sută de mii pe baza evoluţiei echilibrate a fenomenului în Europa în ultima perioadă”, spune Cameron.

Comentariul premierului reprezintă un prim semn al renunţării conservatorilor la targetul ambiţios.

Oficiul britanic pentru migraţie şi secretarul de stat Theresa May au implementat în trecut o serie de reglementări menite să reducă numărul muncitorilor, studenţilor şi al familiilor venite din afara Europei. Deşi cifrele arată că migraţia din Asia şi Statele Unite a scăzut cu 40.000, numărul imigranţilor europeni a crescut cu 16% (25.000).

Aşadar, rata migraţiei a crescut neaşteptat la 182.000 până în iunie 2013, cauzată, în parte, de un transfer al forţei de muncă din ţări afectate de recesiune precum Spania, Portugalia, Italia şi Grecia.

Totuşi, primul ministru a spus că nu va renunţa la target: “Am asistat la o scădere a migraţiei din afara Europei şi trebuie să progresăm. Aşadar, este important să continuăm”.

Secretarul de stat al Guvernului din Umbră al Marii Britanii, Yvette Cooper, spune că “David Cameron a promis să reducă migraţia la sute de mii, şi totuşi cifrele sunt în creştere”, iar asta arată discrepanţa între “retorică şi realitate”.

Mark Hilton, şeful departam

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 44 minute
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Papa Francisc: Dezbaterile din societate sunt inevitabile, încercarea de uniformizare a opiniilor provoacă tensiuni şi violenţe

HotNews acum o ora
Certurile şi tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă şi nu ar trebui să fie trecute sub covor, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că încercarea de a impune o viziune uniformă a stimulat frustrările şi violenţele. Papa FranciscFot

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum o ora
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°