Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fabricat în Iaşi” a murit din faşă

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 10 august 2013 ·

Pe rafturile marilor magazine din Iaşi se găsesc foarte puţine mărfuri produse de societăţi locale. Cauzele principale sunt lipsa producătorilor şi puterea lor mică de negociere. La rândul lor, asociaţiile de legumicultori de la Târgu Frumos spun că marile magazine au condiţii atât de dure încât le este greu să le îndeplinească ca să îşi vadă mărfurile pe rafturile lor.

Pe rafturile marilor magazine din Iaşi se găsesc în general produse fabricate în alte judeţe sau chiar în străinătate, pentru că în judeţul nostru nu mai există persoane interesate să producă sau nu reuşesc să-şi desfacă marfa aici. Acum trei ani a existat o campanie prin care se încerca atragerea atenţiei ieşenilor asupra produselor fabricate în judeţ, însă iniţiativa „Fabricat în Iaşi” a fost lăsată de izbelişte după ce însuşi prefectul din 2010 Dragomir Tomaşeschi a încercat să găsească în magazine produse făcute în fabricile din Iaşi, dar fără succes.

Concurenţa din Bacău

Kosarom, M&R, Afer, Panifcom, Agropan, Cotnari sau Delisio. Acestea sunt cele câteva mărci din judeţul Iaşi care se mai găsesc în marile magazine. În afară de acestea, ieşenii au de ales între produse din alte judeţe sau chiar din alte ţări. Motivul? Nu mai există producători, aşa cum spun chiar cei ce deja şi-au plasat produsele în supermarketurile din Iaşi. „Pentru a plasa produsele în supermarketuri, un comerciant trebuie să negocieze cu cei din conducerea marilor magazine. Există câteva condiţii care trebuie îndeplinite, evident. Printre ele se numără: calitatea, preţul competitiv sau respectarea graficelor de livrare”, a declarat Neculai Apostol, cel care deţine compania Kosarom. Acesta a continuat, precizând că trebuie să se insiste pe calitate, întrucât sănătatea clientului este pe primul loc. „Mereu am spus şi mereu voi spune că în primul rând calitatea contează. Nu te joci

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 26 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 37 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°