Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comunismul cu şalul pe figur

Publicat in Romania Literara, vineri 16 noiembrie 2007 ·

Nu pot fi bănuit că n-aş avea suficientă simpatie pentru ideea de minoritate, de grup defavorizat, că n-aş fi un duşman al persecuţiilor şi discriminărilor. Şi totuşi, marşul pe care l-am văzut pe străzile Bucureştiului, săptămâna trecută, un marş anti-discriminare, m-a pus pe gânduri. Privit de la distanţă, el n-a fost cine ştie ce. Vreo treizeci-patruzeci de indivizi care cărau, pe ploaie, nişte pancarte şi rosteau, din când în când, diverse lozinci. Partea cu adevărat şocantă e că protestatarii aveau feţele acoperite cu un fel de cagule menite să bage spaima în tine. Oricât ai fi de tolerant, de sprijinitor al pluralităţii de idei, nu se poate să nu-ţi fi trecut prin minte bănuiala că participanţii aveau ceva de ascuns. Ce anume?

Astfel de grupuri mascate am mai văzut în galeriile violente de fotbal, populate de bătăuşi cu lanţuri şi bâte gata să fie izbite în scăfârliile suporterilor galeriei adverse. Nu ştiu dacă e vorba de unii şi aceiaşi indivizi, dar semnele exterioare îi plasează în categoria celor ce nu vor să fie ulterior identificaţi. Prin însuşi gestul ascunderii feţei, ei transmit un semnal negativ: că e ceva dubios în acţiunea lor şi că scopurile urmărite nu sunt tocmai curate. Lucru cu atât mai surprinzător, cu cât doleanţele păreau cu totul fireşti: lupta împotriva discriminării. Ce om normal n-ar fi de acord cu aşa ceva?

N-am să înţeleg, însă, niciodată de ce împotriva nedreptăţilor, intoleranţei, abuzurilor trebuie să lupţi renunţând la propria identitate în favoarea unei non-identităţi. O fi mesajul mai puternic dacă vine din neant? Or fi ideile mai percutante dacă le comunici prin formule în care omul e redus la consistenţa dubioasă a unei măşti? Sau e vorba de cu totul altceva, de acţiuni ce n-au de-a face nici cu democraţia, nici cu discriminarea?

Lucrurile încep să se lămurească dacă ai curiozitatea să intri pe site-ul uneia

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 3 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 5 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 13 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 6 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°