Grupul media Ringier are planuri pe termen lung pentru Romania, unde afacerea sa este concentrata pe segmentul publicatiilor tabloide si al revistelor si unde, in prezent, evalueaza piata pentru dezvoltarea activitatilor in domeniul digital, au spus vineri, in cadrul unei intalniri cu presa, presedintele grupului, Michael Ringier, si alti reprezentanti ai companiei. Aceasta este interesata in continuare sa vanda participatia sa in Kanal D, potrivit oficialilor Ringier, care spera ca joint venture-ul Ringier-Axel Springer format in Europa Centrala si de Est anul trecut sa fie extins in Romania pe parcursul urmatorilor doi ani.
Conducerea Ringier a discutat cu reprezentanti ai presei din Romania la scurt timp dupa ce grupul si-a anuntat rezultatele pe 2010, an in care Ringier a vandut titlurile Evenimentul Zilei si Capital si a apelat la restructurari. Potrivit raportului pe 2010, Ringier Romania a inregistrat venituri totale de aproape 20 de milioane de euro.
Oficialii Ringier nu au precizat care sunt rezultatele companiei in termeni de profit si pierderi. Dar, potrivit lui Christian Unger, CEO Ringier AG, dupa doi ani dificili, 2009 si 2010, in care "piata de publicitate nu ne-a ajutat deloc", acum suntem "pe drumul spre profit".
Christian Unger: Suntem inca foarte precauti in privinta costurilor. Sunt piete din regiune care si-au revenit, precum Cehia, dar si altele unde revirimentul se lasa asteptat. Romania ramane cea mai dura piata dintre cele unde suntem prezenti (...) Speram ca piata de publicitate isi revine, dar nu ne asteptam ca acest lucru sa se petreaca prea repede - in Romania, se va intampla, probabil, in 2012.
Oficialii Ringier despre piata presei din Romania:
Michael Ringier: Piata titlurilor de referinta are viitor, dar va fi foarte dificil. In primul rand, Romania este o piata tipic latina, iar ziarele serioase a