Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, joi, cererea procurorului Ştefan Crişu din cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti, în care reclama faptul că decizia CSM privind validarea listei candidaţilor pentru alegerile în Consiliul ar fi suspendată de drept, întrucât a făcut recurs, potrivit Mediafax.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea lui Ştefan Crişu, procuror în cadrul Parchetului Tribunalului Bucureşti, prin care solicita "constatarea împrejurării că hotărârea prin care s-a dispus validarea listelor cu magistraţii desemnaţi în procedura alegerilor pentru a candida la funcţia de membru CSM este suspendată de drept ca urmare recursului formulat împotriva acesteia", arată Biroul de presă al Consiliului.
Plenul Consiliului a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "doar recursul formulat împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care privesc cariera şi drepturile magistraţilor suspendă de drept, în temeiul legii, efectele acesteia".
"Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a validat proiectul listei cu judecătorii şi procurorii desemnaţi pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii nu priveşte cariera magistraţilor şi nici drepturile acestora. Ea are natura unei hotărâri de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât vizează doar procedura alegerilor, astfel că nu are legătură cu drepturile şi cariera magistratului", explică CSM.
Procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de dispoziţiile Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar toate aspectele referitoa