Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au ratat \"Un Certain Regard\". Palme d’Or, adjudecat de americani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 mai 2011 ·

Filmul lui Cătălin Mitulescu nu a obţinut niciun premiu pe Croazetă, în timp ce lungmetrajul lui Radu Mihăileanu, favorit la Palme d’Or, potrivit anumitor critici, a pierdut în favoarea filmului lui Terrence Malick, \"The Tree of Life\".

"La source des femmes", primul lungmetraj cu care Radu Mihăileanu a participat la Competiţia de la Cannes, a avut parte de o receptare majoritar pozitivă -10 minute de ovaţii la premiera de gală.

Pentru acest film, despre femeile musulmane dintr-un sat care fac o grevă a dragostei, cineastul a studiat Coranul.

"Am descoperit cât de falsă este imaginea pe care o avem despre Coran, despre acea cultură, pentru că media ne-au dat această impresie şi extremiştii islamici, care de fapt sunt o minoritate. Am descoperit că, în Coran, femeile au drepturi şi că foarte multe lucruri pe care le credem scrise în Coran nu există de fapt, sunt doar interpretări. De pildă, acoperirea obligatorie a feţei cu un văl. Coranul nu spune că femeia trebuie să îşi acopere faţa, ci că între feţele femeilor şi cele ale bărbaţilor trebuie să existe un filtru. Dar nu precizează că femeia trebuie să îl poarte, poate fi purtat şi de bărbat", a spus Mihăileanu într-un interviu acordat EVZ.

Previziuni bune la box-office

A beneficiat de o receptare moderat pozitivă la Cannes, vizionarea s-a lăsat cu aplauze, dar cel de-al doilea lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu a plecat de la Cannes fără vreun premiu. Are însă şanse de succes la box-office - ritmul e alert, Ada Condeescu şi George Piştereanu joacă bine, iar povestea are potenţial de controversă.

"Mi-a plăcut foarte mult scenariul. Au existat fluctuaţii de idei în timpul filmărilor. Luca mi se pare o barcă foarte frumoasă, însă condusă de un marinar inapt. E un paradox. (…) Luca a crescut fără mamă, a luat de la viaţă exact ce a crezut el că e mai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 3 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum o ora
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum 2 ore
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°