Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia cerealelor a dat lovitură după lovitură. Unguri şi români ţepuiţi ca la carte

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Cristinel Uscatu, un aşa-zis om de afaceri din Timişoara a dat ţeapă după ţeapă timp de trei ani, fără să-l deranjeze cineva. Acum, Uscatu este arestat pentru ilegalităţile făcute în perioada 2005-2008.

Cristinel Uscatu este arestat într-un dosar în care este acuzat că a ţepuit mai multe firme şi persoane fizice din România şi Ungaria, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1,5 milioane de euro. De asemenea, Uscatu este acuzat de o evaziune fiscală de peste un milion de euro. Bărbatul cumpăra şi vindea cereale, dar plata tranzacţiilor o făcea prin cecuri fără acoperire, reuşind astfel să îşi înşele partenerii de afaceri şi statul.

Potrivit unui document judiciar, Uscatu câştiga mai întâi încrederea firmelor cu care făcea tranzacţii, iar mai apoi îi lăsa pe oameni cu ochii în soare. Cristinel Uscatu îşi înşela partenerii în calitate de administrator al firmelor SC Vend Ro SRL, SC Beer Aqua SRL, SC Agrofloris SRL şi SC New Car SRL. „Prejudiciul cauzat de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală depăşeşte cu mult suma de 1.000.000 de euro, având în vedere că, pe de o parte, pe lângă cele patru societăţi maghiare, inculpatul a importat cantităţi mari de cereale de la încă 20 de persoane fizice şi juridice din Roomânia”, arată documentul de la dosar.

Potrivit aceluiaşi document, Cristinel Uscatu şi-a făcut inclusiv un buletin fals, declarând un domiciliu fictiv, iar după ce dădea ţepele, acesta cesiona acţiunile firmelor către persoane de la care nu potfi recuperaţi banii. „Se înstrăinează firmele în favoarea unor oameni ai străzii sau a unor persoane cu boli psihice care nu pot fi trase la răspundere. Bugetul de stat este prejudiciat astfel cu milioane de euro”, a spus o sursă judiciară importantă. Faptele de care este acuzat Uscatu s-au petrecut între anii 2005 şi 2008. Afaceristul a încercat să scape de cătuşe tocmai cu acest lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 32 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 11 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°