Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Teodorescu: „Am învăţat, în sfârşit, să spunem «te iubesc»“

Publicat in Adevarul, joi 15 decembrie 2011 ·

În cel mai recent videoclip, Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, spune non-stop „te iubesc“, două cuvinte care i-au dat mari bătăi de cap în urmă cu un an.

Formaţia Taxi pare că a găsit cheia spre succes. După ce în toamna anului trecut trupa a înregistrat o revenire în atenţia publicului, cu piesa „Cele două cuvinte", în care 26 de vedete masculine (printre care Dan Bittman, Robert Turcescu şi Florin Chilian) se chinuiesc să spună „te iubesc", Dan Teodorescu s-a gândit şi la o continuare a poveştii.

Una mai „curajoasă", în care cele două cuvinte buclucaşe nu mai sunt atât de greu de pronunţat, ci, dimpotrivă, se aud pe tot refrenul melodiei „NonStop". „Piesa este un fel de «mea culpa», am simţit că datorăm asta doamnelor din viaţa noastră. Ne-a luat cam un an, pentru că am întâmpinat ceva dificultăţi în a spune «te iubesc», dar piesa demonstrează faptul că, în sfârşit, am învăţat să spunem asta. Atât de bine încât acum spunem non-stop", povesteşte Dan Teodorescu.

Răzvan (stânga) şi Dani alături de Dan Teodorescu

Mihaela Rădulescu şi Teo, printre vedete

Melodia a fost lansată virtual, pe 5 decembrie, împreună cu un videoclip, în care, de această dată, vedetele sunt femeile. Vedete la propriu, căci protagonistele sunt nu mai puţin de 28 de femei de succes din România. Mihaela Rădulescu, Andreea Esca, Maia Morgenstern, Teo Trandafir şi Gianina Corondan se numără printre celebrităţile autohtone care îşi etalează farmecele în faţa lui Dan Teodorescu, în timp ce acesta îşi declară dragostea, indiferent de defectele femeii de lângă el. „Pentru că suntem nişte oportunişti, ne-am gândit că, după ce am profitat de celebritatea mai multor domni, n-ar fi rău să încercăm să profităm şi de pe urma unor doamne celebre. Şi pentru a profita şi de ocazie, permiteţi-mi să le mulţumesc tuturor, încă o dată!", spune cântăreţul. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 44 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 52 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°