În ciuda unui reviriment global, economia mondială se confruntă în continuare cu probleme precum nevoia de consolidare bugetară pe termen mediu, a declarat, duminică, directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional, John Lipsky, informează Realitatea TV.
Reprezentanţii Ministerelor de Finanţe şi ai băncilor centrale din G20, participanţi la o reuniune în Coreea de Sud, sunt în general optimişti că la nivel mondial are loc o redresare economică moderată, a arătat Lipski.
"Evident, există riscuri şi provocări, dar amploarea acestora este sub aşteptări", a mai spus oficialul FMI.
Printre problemele existente, Lipsky a menţionat necesitatea unor strategii bune pentru retragerea măsurilor de stimulare economică, precum şi cea de consolidare a bugetelor.
Membrii G20 s-au angajat să ajungă la un acord în această privinţă până la viitoarea reuniune a liderilor din organizaţie, în noiembrie.
Statele Unite, nemulţumite de refuzul european de a conferi statelor emergente mai multă putere la nivelul FMI, au luat măsuri fără precedent în august pentru a bloca planurile care ar fi menţinut dominanţa Europei în consiliul de conducere format din 24 de membri.
Economiile emergente au cerut o influenţă mai mare în instituţiile internaţionale precum FMI, în conformitate cu contribuţia sporită la economia mondială.
În ciuda unui reviriment global, economia mondială se confruntă în continuare cu probleme precum nevoia de consolidare bugetară pe termen mediu, a declarat, duminică, directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional, John Lipsky, informează Realitatea TV.
Reprezentanţii Ministerelor de Finanţe şi ai băncilor centrale din G20, participanţi la o reuniune în Coreea de Sud, sunt în general optimişti că la nivel mondial are loc o redresare economică moderată, a arătat Lipski.
"Evident, există riscuri