Concurenţii în cursa pentru alegerile locale seamănă, în marea lor majoritate, cu niște maratoniști cu platfus.

Searbede, repetitive, formalizate insipid și fără svâc, calapoadele marketingului electoral au uniformizat competitorii astfel încât destule mesaje identice sau foarte asemănătoare promovează candidaţi de toate culorile. Sloganurile par interșanjabile și cumva indolente faţă de reacţia destinatarilor: „Sunt doar monologuri plictisitoare, nu comunică cu cetăţenii, candidaţii doar încearcă să cumpere niște voturi", afirmă un „creative director" de la o cunoscută agenţie de publicitate. În presă, pe străzi, domnește o apăsătoare atmosferă de jocuri deja făcute. O vină poartă și alegerile din primul tur, care, favorizând candidaţii în funcţie, îi predispune pe aceștia la confruntări butaforice aflate sub controlul strict al consilierilor de imagine. Deprimantă este și anvergura mizelor în dispută: în ce Capitală a lumii civilizate mai figurează, în topul tuturor angajamentelor electorale, rezolvarea dilemei maidanezilor?! O bună remarcă a unui alt expert în publicitate: „Poţi să vii cu orice idee, dacă produsul e zero barat, nu ţine!" Din păcate, neamuri proaste fiind, mulţi candidaţi impun, peste capul echipelor de campanie, o anumită stilistică a expresivităţii electorale. Imaginaţia acestor faraoni de tranziţie, pentru care imensitatea dă garanţia succesului, a creat afișele mătăhăloase ce se prăvălesc peste cetăţeni. Tunși, rași, frezaţi, rimelaţi, pomădaţi, machiaţi în exces, candidaţii te înspăimântă cu surâsuri îngheţate, ca după îmbălsămare. Nu-mi dau seama ce puţ al inspiraţiei a secat încât să se ajungă la un asemenea concurs de urâţenie între poze de buletin mari cât blocul și care te trimit spontan cu gândul nu la urnele de vot, ci la altele, funerare. Întreaga campanie pentru „locale" suferă de această epidemie de kitsch produsă de o bac