Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lume şi iluzia ei

Publicat in Romania Literara, vineri 4 mai 2012 ·

Eflorescenţa argotică şi oralitatea ţin de modă, aşa încât au un grad înalt de perisabilitate în curgerea prin vremuri.

Au însă şi o esenţă care se insinuează şi se înveşniceşte în limbaj de la sine, dar şi prin susţinerea marii literaturi. Aceasta e una din zonele în care se manifestă geniul lui Caragiale. Autenticitatea şi prospeţimea personajelor sale îşi trag seva din culoare locală, argou, oralitate, care fac corp comun cu intriga şi determină marca stilistică atât de familiară literaţilor, sociologilor şi intelectualilor de diverse formaţii şi orientări foarte dispuşi să cedeze ispitei de a spune că azi trăim în vremea lui Caragiale. Personajele tragi-comice-cinice, de extracţie grotescă, care dau reprezentaţii pe scena politică şi la televiziuni, ne-ar cantona pasămite în lumea lui Caragiale, printre personajele acestuia.

Lumea lui Caragiale, a străbunicilor noştri, este în fapt mult mai îndepărtată de noi decât ar arăta-o distanţa în timp care ne desparte de ea. Este ca şi pe altă planetă. Trăim în lumea lui Caragiale tot aşa cum trăim în lumea lui Sofocle sau a lui Shakespeare, graţie unor genii care au intuit profunzimile umanului. Dacă personajele din piesele lui Caragiale şi din proza lui ar învia şi ar umbla prin lumea noastră, cum imaginează unii regizori organizatori de spectacole stradale, convingerea mea intimă este că foarte repede ar da să se întoarcă de unde au venit, în lumea de dincolo de mormânt sau în lumea în care le-a plantat creatorul lor, undeva în împrejurimile graniţei dintre secolele nouăsprezece şi douăzeci. La puţin timp după trecerea acelei graniţe, vremurile aveau s-o ia la vale, autoimprimându-şi un ritm tot mai accelerat al schimbă rilor o dată cu revoluţia boleşevică, producând o ruptură şi o cădere în timp concretizată prin gulag, holocaust, două războaie mondiale, război rece, terorism, globalism, crize d

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 23 minute
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 2 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 3 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 10 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 11 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 11 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 10 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 12 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°