Strălucitul regizor Alexander Hausvater pregăteşte prima premieră a iernii pe scena Teatrului Naţional din Timişoara.
Este vorba de piesa „Poveste de iarnă”, după William Shakespeare, spectacol a cărui premieră va avea loc în luna decembrie, fiind unul din titlurile repertoriului curent al Naţionalului timişorean.
Textul a fost retradus de dramaturgul Peca Ştefan, iar distribuţia îi cuprinde pe: Ion Rizea, Damian Oancea, Benone Viziteu, Ioan Strugari, Cătălin Ursu, Claudia Ieremia, Andrea Tokai, Ana Maria Cojocaru, Traian Buzoianu, Colin Buzoianu, Alina Reus, Valentin Ivanciuc, Victor Manovici, Mirela Puia, Luminiţa Tulgara, Laura Avarvari, Sabina Bijan, Doru Iosif.
Muzica este compusă de Dan Jinga, decorurile sunt semnate de Lucian Lichiardopol, costumele reprezintă creaţia Stelei Verebceanu, coregrafia este realizată de Mălina Andrei, în timp ce light.design.-ul îi aparţine lui Lucian Moga.