Germanul Marcel Kittel a cîştigat sprintul din Paris, în ultima etapă a Turului Franţei, fiind urmat de conaţionalul Andre Greipel (Lotto Belisol) şi de britanicul Mark Cavendish (Omega Pharma-QuickStep) . Chris Froome (Sky) a tras cortina peste ediţia centenară a celei mai importante curse de ciclism din lume şi a dus acasă tricoul galben
133.5 kilometri de sărbătoare între Versailles şi Champs-Elysées, 169 de ciclişti rostogolind pedalele înspre asfinţitul parizian, înconjuraţi de zîmbete şi stropiţi cu bule ţepoase de şampanie, un alai epuizat, dar fericit să onoreze o competiţie monumentală. De departe, în lenea elegantă din cea mai frumoasă capitală din lume, caravana a părut un fel de remake după Casablanca, în care pianistul a înlocuit "As Time Goes By" cu muzica spiţelor aurii ce torceau pe asfaltul încins. A fost un final de poveste al Turului Franţei, în care tradiţia şi opulenţa s-au amestecat în înşiruirea Versailles-Luvru-Place de la Concorde-Champs-Elysées, amintind de dictonul prin care Thomas Jefferson şi-a predat admiraţia: "O plimbare prin Paris înseamnă lecţii de istorie, frumuseţe şi despre sensul vieţii".
A fost permisă şi o anumită formă de imaturitate voluntară. Joaquim "Purito" Rodriguez şi-a onorat porecla şi a aprins o ţigară de foi, Peter Sagan a profitat de faptul că barba i s-a închis pe ambele părţi ale gurii şi i-a dat o vopsea verde, Chris Froome a fost galant cu coechipierii şi a cărat bidonaşele cu apă. Ritmul a fost lent, de croazieră, la o oră cînd cicliştii erau obişnuiţi să răsfoiască reviste, să împartă Nutella şi să primească masajul de refacere. Primii aburi au ieşit cu 50 de kilometri înainte de final, cînd plutonul deja orbita cele 10 ture de circuit pe care trebuia să le îndeplinească în Paris.
De aceeaşi vîrstă, spaniolul Juan Antonio Flecha (Vacansoleil) şi britanicul David Millar (