Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Se caută delegaţi de tineret la ONU

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iulie 2009 ·

O nouă delegaţie de tineret a României la Organizaţia Naţiunilor Unite va fi aleasă în luna august. Tinerii care doresc să concureze au timp până în 2 august să trimită dosarul de candidatură. O nouă delegaţie de tineret la Naţiunile Unite va fi aleasă în luna august, care urmează să ia locul delegaţiei formată din studentul clujean Bogdan Covaliu şi Alexandra Martin, studentă în Timişoara. 

Candidaţii trebuie să aibă între 18 şi 25 de ani, interes pentru problemele cu care se confruntă tinerii la nivel global şi cunoştinţe privind activităţile ONU.

Potrivit Corinei Pîrvulescu, de la Consiliul Tineretului din România, candidaturile se primesc până în 2 august pe adresa delegatdetineret@ctr.ro, iar acestea vor fi evaluate în perioada 3-9 august de juriu, format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, ai Ministerului Afacerilor Externe şi reprezentanţi ai societăţii civile. 

Delegaţii merg în octombrie la New York

„Primii 16 candidaţi vor participa la un interviu telefonic care urmează să fie înregistrat şi evaluat de către juriu, după care urmează dezbaterea finală în 25 august, când vor fi aleşi cei doi delegaţi”, spune Corina Pîrvulescu.

Bogdan Covaliu spune că va fi organizată o întâlnire de „handover” la începutul lunii septembrie, între vechii şi noii delegaţi. În luna septembrie, delegaţii de tineret ai României îşi vor construi agenda şi vor avea mai multe consultări cu organizaţiile de tineret partenere, pentru ca în octombrie să participe la Adunarea Generală a ONU, la New York.

Candidaturi, până duminică

Dosarul de candidatură ce trebuie trimis pe e-mail până duminică, 2 august, trebuie să conţina un CV model European, un eseu în limba engleza de maximum 1500 de cuvinte cu tema „Youth Impact on Social Development: Education, Climate Change and Youth Pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 34 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum 30 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 2 ore
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Perechea Monica Niculescu şi Lin Zhu a pierdut finala de dublu la Trophee Clarins (WTA)

Adevarul acum 37 minute
Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu a fost învinsă de cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia) cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 11-9, sâmbătă, 18 mai 2024, în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins (WTA 125), de

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum 27 minute
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 35 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°