* Daniela Raţiu, Ochelari de damă, Editura Brumar, Colecţia "Ariergarda", 2007.

Există o literatură necesară şi una la modă. Este greu de spus, în general, ce este necesar şi ce este la modă. Literatura este o călătorie personală a cititorului şi fiecare o poate găsi în primul fel sau în cel de-al doilea. Pentru mine, romanul de debut al Danielei Raţiu, Ochelari de damă, este unul necesar. Şi nu spun acest lucru numai într-un mod subiectiv, dar şi cu toată precauţia şi la o scală mai generală. Iată la ce mă refer. Provin dintr-o societate, cea elveţiană, prosperă, urbanizată şi pătrunsă aproape în totalitate de un sistem de viaţă post-postmodernist şi capitalist, în care multe lucruri sînt bine puse la punct, altele însă ne mai îndepărtează subtil sau vădit de condiţia esenţială a fericirii: aceea de a te simţi bine integrat într-o textură socială, de a te simţi aproape unul de altul, de a avea relaţii vii şi calde. Fiecare al treilea sau al patrulea locuitor al oraşului Zürich (considerat ca avînd cel mai înalt standard de viaţă din lume) este singur. În oraşul Berna s-au amplasat plase enorme pentru a-i împiedica pe sinucigaşi să se arunce în defileul rîului Aare. Sîntem săraci-bogaţi şi suferim din această cauză. Nu numai numărul de sinucigaşi este enorm, ci şi cel de psihologi. Cu cît lipsa de relaţii şi de relaţionare este mai mare, cu atît creşte dorinţa de apropiere şi dificultatea ei. Literatura preia aceste teme ale societăţii avansate şi le transformă. Se scrie mult în spaţiul german despre relaţiile de cuplu, despre dorinţa, dar şi incapacitatea de a se dărui altuia. Este o întreagă branşă a literaturii moderne, în general alimentată de scriitoare tinere, pînă de curînd denumite generic Fräulein Wunder (Domnişoara Miracol). O mare parte din această literatură rămîne subţire şi superficială, scrisă cu posibilităţi creative modeste. Ea se vinde