Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berea la halbă este cea mai bună, dar românii preferă berea la PET

Publicat in Capital, miercuri 17 august 2011 ·

Consumatorul român preferă berea la PET si consideră că berea la cutie este premium. Acestea sunt printre cele mai importante caracteristici ale băutorului autohton de bere, descrise de Grant McKenzie, vicepreședinte de marketing la Ursus Breweries, particularități de care trebuie să țină seama orice berar care dorește să aibă succes.

Producătorii de bere din România nu sunt deloc fericiți în ultima perioadă. De la vârful de consum din 2008, când au vândut peste 20 de milioane de hectolitri, vânzările au tot scăzut, până la 17 milioane hectolitri anul trecut. Iar anul acesta, deși este încă devreme pentru o estimare exactă, producătorii se așteaptă la o nouă scădere, de câteva procente.

Pe baza caracteristicilor pieței, berarii încearcă să găsească modalități de a crește vânzările, mcar în volum dacă nu valoric. Așa au apărut tot mai multe feluri de bere la sticle de plastic. Cum ar fi Ursus la un litru, una dintre ultimele apărute. „Vânzarea de Ursus la PET ne-a surprins destul de tare, nici nu am putut face față consumului imediat după lansare”, spune Grant McKenzie. Principalul avantaj al PETului este prețul, la care se adaugă faptul că sticla poate fi închisă păstrând berea proaspătă mai mult timp. Culmea, berea le PET este mai ieftină decât cea la cutie sau la sticlă nu din datorită ambalajului, care este mai complicat și mai scump decât aluminiul, ci din pricina transportului.

„Berea este aceeași indiferent de ambalaj, diferența vine din percepția consumatorului”, spune scoțianul de la Ursus care răspunde astfel întrebării de ce berea de 0,33 litri, spre exemplu, pare mai bună decât cea la sticlă de 0,5 litri sau la PET. Evident, are dreptate, nu stă nici un producător să facă tipuri diferite de bere pentru fiecare ambalaj (nu ar fi economic). Cu toate acestea, berea mică pare mai bună la gust…

Fabrica de la Cluj s-a micșorat

Be

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 24 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum o ora
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum o ora
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum 41 minute
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 31 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 57 minute
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°