Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catalina Ponor tinteste aurul la barna

Publicat in Adevarul, marți 22 noiembrie 2005 ·

Aproape 300 de gimnasti din 60 de tari, 189 de baieti si 108 fete, participa, incepand de astazi, la cea de-a 38-a editie a Campionatelor Mondiale, care au loc la Melbourne. Printre acestia se afla si Aproape 300 de gimnasti din 60 de tari, 189 de baieti si 108 fete, participa, incepand de astazi, la cea de-a 38-a editie a Campionatelor Mondiale, care au loc la Melbourne. Printre acestia se afla si sapte sportivi romani, care au ajuns in Australia in urma cu o saptamana, fiind cazati la Langham Hotel, un stabiliment de cinci stele, aflat la doar 15 minute de sala care gazduieste competitia. Sambata si duminica, ei au participat la antrenamentul oficial pe podium, ultima verificare inaintea concursului propriu-zis. Razvan Selariu, singurul nostru reprezentant care s-a inscris si la individual compus, nu a fortat, din cauza unei accidentari mai vechi la glezna, iar Catalina Ponor, tripla campioana olimpica la Atena, s-a oprit la jumatatea exercitiului la sol, dar participarea ei la aceasta proba, la care tinteste o medalie, nu este pusa in pericol. Pentru gimnastica romaneasca, aceasta editie a CM vine intr-un moment greu, marcat de plecarea de la conducerea lotului olimpic feminin, care a si fost desfiintat, a antrenorilor Octavian Belu si Mariana Bitang. La Melbourne nu au ajuns decat doua sportive, Ponor si Floarea Leonida, care s-au pregatit in ultima perioada la cluburi. Daca ar fi avut loc si concursul pe echipe, Romania nu ar fi putut alinia o formatie feminina, pentru ca junioarele de la Deva nu au drept de participare, fiind prea mici. Nici lotul masculin nu a fost scutit de convulsii. Dupa Campionatele Europene de la Debrecen, Marian Dragulescu si-a anuntat retragerea, fiind tentat de o cariera de antrenor in strainatate. Dupa cateva saptamani, el s-a intors insa in sala, iar la Melbourne va concura la trei aparate. Chiar si in aceste conditii, oficialii fede

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 56 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 6 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°