Poti sa incepi sa crezi in ceea ce faci cu toata fiinta ta si astfel incepi sa construiesti increderea in tine ca pana la urma s-o capeti. Avem nevoie ca de aer sa ne recapatam increderea in noi dupa atatia ani in care ne-am consumat, ne-am framantat, am suferit sau am fost haituiti.

Cred ca marile suferinte ne vin de la faptul ca nu mai avem incredere in noi. Anii de dupa Revolutie, deopotriva grei, deopotriva bulversanti, au zguduit in noi si putina incredere care nu ne fusese luata de anii de comunism.

Generatiile de dupa ‘89 s-au nascut sub semnul incertitudinii, al neincrederii, ca niste generatii lipsite de un orizont pragmatic, altul decat cel dat de inta lnirea dintre vis si realitate. Si cu toate astea, increderea generatiilor care vin nu e pierduta. Ci doar risipita, de cele mai multe ori inconstient. Pentru ca increderea nu dispare, dar nici n-apare peste noapte.

Pana-n '89, increderea ne-a fost distrusa aproape sistematic. Pentru cei mai multi dintre cei care si-au pierdut-o atunci a urmat o perioada in care increderea a fost inlocuita de speranta. E ca si cand ai inlocui un vis implinit sau cel putin pe care ai inceput sa-l traiesti cu un vis pe care urmeaza sa-l visezi, pentru ca apoi sa-l transformi in realitate.

Speranta si asteptarile respirate atat de adanc imediat dupa Revolutie au fost un adevarat drog pentru romani si pentru Romania. Un drog care pentru unii n-a insemnat mai mult decat ceea ce a fost, a doua zi dupa ce si-au revenit incepand sa urce, chiar daca au facut asta cu eforturi uriase, lungul drum al increderii.

Cei mai multi nu si-au revenit nici astazi. Acestia "prizeaza" in continuare din iluzia creata atunci sau pur si simplu s-au resemnat, lasandu-se abandonat i in bratele vietii. Ca intr-o tara fara vinovati, asa cum este Romania, si-n acest dramatic si dureros caz al natiunii noastre nu e nimeni vi