Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Bălăşoiu a fost poliţist în “State de România”

Publicat in Adevarul, miercuri 21 aprilie 2010 ·

A vrut să se facă arhitect dar şi-a dat seama că nu ştie atât de multă matetică aşa că pentru a scăpa de armată a fost nevoit să aleagă o facultate. Şi a ales teatrul. Uşor, uşor a început să-i placă iar acum a ajuns să fie căutat de regizori pentru a juca în filme precum „State de România”, care se bucură de un real succes. Casă şi-o decorează singur şi face modeling în plastilină. Conturează siluete de oameni sau forme abstracte.

De fel este din Focşani dar s-a stabilit în Târgovişte „din cauza” iubitei sale. „A fost bine că am ales să vin la Târgovişte pentru că dacă ai echipă tânără altfel lucrezi. Am avut şi colegi în vârstă dar sunt mult mai câştigat cu cei tineri. Cu colegul cu care eşti de o vârstă cu tine te cerţi, după care te împaci la o bere pentru că trebuie să iasă produsul. Cu cel bătrân mai greu o dai la pace”, ne explică tânărul actor.

Nu am vrut să fac din totdeauna actorie

Actoria a descoperit-o în şcoală. În liceu a făcut teatru de amatori pentru că era fascinant, ca orice tânăr. „Eu am făcut liceul de mate-fizică şi vroiam să mă fac arhitect. Dar i-am dat seama atunci că e cam greu să faci facultatea de arhitectură în condiţiile în care nu am făcut matematică în fiecare zi. Şi ca să scap de armată am dat la actorie. În şcoală a început să-mi placă. Ai nevoie de psihologie, bilogie, trebuie să ştii foarte multe. Ăsta e farmecul”, spune Sebastian.

Nu vrea carieră în teatru

Curios, chiar dacă este actor, nu vrea carieră în teatru. „Nu vreau o carieră mare în teatru. Îmi iubesc meseria dar nu vreau să-mi sacrific viaţa sau familia. Persoana de lângă tine trebuie să înţeleagă mecanismele actoriei pentru că încep problemele. Vine actorul la 12 noaptea după repetiţii şi nu pupă nevasta pentru că se gândeşte la ale sale. Nu e bine nici să fie actriţă. Şi acasă şi la muncă nu e bine. Pentru că să mai vorbeş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°