Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa şi culturile defavorizate

Publicat in Observator Cultural, vineri 30 aprilie 2010 ·

Pe Dominique Dolmieu, directorul Centrului Cultural „Maison d’Europe et d’Orient“ (MEO) din Paris,l-am întîlnit prima dată în Albania, la un festival de teatru.Am ţinut împreună conferinţe despre teatru la Universitatea din Elbasan şi ne-am împrietenit. La plecare, mi-a dat o carte intitulată Balcanizarea generală,pe care am citit-o în drum spre casă şi care m-a pus pe gînduri. Drept să spun neglijasem pînă atunci faptul de a aparţine unui spaţiu balcanic, pitoresc şi rău famat, dar pledoaria vocilor din carte mi-a schimbat viziunea. În consecinţă, am înfiinţat la Brăila un Festival de teatru bacanic, unde l-am invitat pe Dominique şi centrul său şi m-am alăturat preocupărilor sale pentru această zonă culturală.

Cărţile de teatru pe care ni le-a adus atunci, ale unor autori din Balcani şi din Sud-Estul Europei, le-am achiziţionat cu ajutorul Uniterului. Ele au fost o etapă în colaborarea noastră şi au stat la bazaAntologiei de teatru balcanic pe care am propus-o Fundaţiei Camil Petrescu (a şi apărut). Am descoperit apoi că Dominique Dolmieu este nu doar un excelent teatrolog despre care mi-a vorbit în termeni elogioşi profesorul lui George Banu, dar şi un militant pentru culturile defavorizate, pentru dreptul la universalitate al unor spaţii pe cît de marginale sau marginalizate, pe atît de semnificative. Între timp, Festivalul de la Brăila şi-a accentuat profilul balcanic („Europa via Balcani“ e sloganul său) colaborînd prin Centrul „Maison d’Europe et d’Orient“ cu autori şi creatori din zonă: Stefan Ceapaliku, dramaturg şi universitar albanez, Moustapha Aouar, regizorul şi directorul Teatrului Gare au Théâtre de la Vitry-sur-Seine, regizorul Adonis Filipi, criticul grec Bouboulina Nitaki. L-am invitat şi pe macedoneanul Dejan Dukovski, autorul excelentei piese Butoiul cu pulbere, în repetiţii la Teatrul Mic; probabil îl vom avea oaspete la toamn

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 49 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°