Foto: Anca Aldea Fără îndoială că unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Planetă se găseşte în Brazilia. Şi tot aici rata criminalităţii este de circa patru ori mai mare faţă de cea din SUA, conform Departamentului american de Stat. Cele mai prost cotate oraşe din acest ultim punct de vedere sunt Sao Paolo, Salvador şi Rio de Janeiro. Cu toate acestea, ele sunt şi cele mai vizitate de turişti din întreaga lume. Nu părăsim încă America Latină, deoarece mai avem un candidat – Venezuela.
Plaje întinse, cu nisip auriu, munţi stâncoşi dornici să fie străbătuţi cu piciorul, vestigii istorice, bucătăria fabuloasă atrag oameni din toate colţurile Pământului, care nu iau însă în seamă ilegalităţile petrecute aici. Un raport al Departamentului de Stat din SUA clasează rata criminalităţii din Caracas, capitala Venezuelei, ca fiind cea mai mare din lume. Şi nu numai atât – americanii spun că poliţia venezueleană nu reuşeşte să rezolve decât o mică parte din cazurile de infracţionalitate. În primul rând, poliţia nu intră în cartierele limitrofe ale Caracasului şi îi îndeamnă şi pe turişti să procedeze la fel şi să se ferească, pe cât pot, de hoţii de buzunare, spărgătorii de locuinţe, escrocii, foştii puşcăriaşi, falşii poliţişti etc.
Fascinantă, încărcată de istorie, Rusia rămâne una dintre cele mai vizitate regiuni din lume, mai ales după sfârşitul războiului rece. Concentraţia de culturi de pe teritoriul Federaţia Ruse este atât de atrăgătoare încât străinii bat în număr tot mai mare la „porţile imperiului”. Deşi condusă cu mână de fier de „o camarilă” ambiţioasă, Rusia are şi ea bilelele ei negre. Mai ales în Cecenia, unde turiştii nu ar trebui să ajungă din cauza instabilităţii politice, a luptei pentru putere, a atacurilor teroriste etc.
E drept că cei care vizitează continentul negru sunt în căutare de aventuri în mijlocul naturii, iar Zimbabwe, K