Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: \"Se va ridica puţin plafonul de venit pentru cei care vor beneficia de ajutorul pentru încălzire\"

Publicat in Capital, vineri 26 august 2011 ·

Stabilirea ajutoarelor de încălzire pentru perioada de iarnă este una dintre priorităţile Guvernului pentru această toamnă, urmând să 'fie ridicat puţin plafonul' pentru persoanele cu venituri mici care vor beneficia de acest ajutor după ce Guvernul nu va mai acorda subvenţia de 45% din valoare combustibilului pentru generarea energiei termice, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, la Radio România Actualităţi (RRA).

'Guvernul a luat decizia ca aceste ajutoare pe care statul le dă să meargă direct la cei care au nevoie. Până acum, subvenţia pe care o acorda Guvernul de la Bucureşti era, la combustibil, de 45% din valoare, care se aplica nediferenţiat - şi la unul care avea un bloc de locuinţe sau la unul care avea avere de 100 de milioane de euro sau cu cineva care are pensia minimă, i se aplică acelaşi sprijin, adică beneficia în egală măsură. Acum Guvernul vine şi spune: 'dăm ajutoare concret la cei care au venit pe membru de familie până la o anumită sumă sau la cei care, de exemplu, sunt persoane singure, atunci iarăşi sprijinul pe care statul îl dă este mai mare decât la cel care este în cadrul unei familii şi se stabilesc plafoanele de sprijin, de ajutor de încălzire'. (...) Se va ridica puţin plafonul acestor ajutoare, pentru că se elimină subvenţia aceasta de care am vorbit, de 45%. Şi atunci ce dă Guvernul (...) va fi ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici', a spus premierul.

El a mai arătat că administraţiile locale vor putea, în continuare, fie să acorde subvenţie pe costul gigacaloriei, fie să acorde subvenţie şi ajutoare de încălzire, fie să acorde numai ajutoare de încălzire direcţionat pentru familiile care sunt cu venituri mai mici, fiind la decizia acestora modul de acordare.

Programul privind ajutoarele de încălzire pentru populaţie în perioada iernii va fi adoptat de Guvern în ultima şedi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 5 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 12 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 9 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 6 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°