Invocarea locului trei in ierarhia credibilitatii e o forma de autoinselare. Ca si Biserica si Armata, dupa care se situeaza, presa ocupa locul trei in ierarhia credibilitatii doar ca efect al unei rutine. Cu vreo luna si ceva in urma, invitat de Mihai Ionut Ganju, presedintele Aliantei Studentilor Romani, am avut la Iasi o intalnire cu studentii de la universitate.

Trei ore de raspunsuri la intrebarile din sala, dar si de schimb de replici cu tinerii studiosi, deloc intimidati ca fusesem prezentat drept o vedeta care apare la televizor.

Subiectul numarul unu, daca nu singurul al discutiei: starea presei.

Despre presa libera si independenta am avut in ultimii 16 ani numeroase prilejuri sa discut cu publicul cititor.

Niciodata - si tin sa scriu apasat - n-am intalnit o parere atat de proasta despre presa.

Luandu-ma drept reprezentantul breslei, studentii de la Iasi m-au mitraliat cu intrebari si reprosuri ce pot fi impartite in doua categorii:

a) slabul nivel de cultura al redactorilor, reporterilor de teren, prezentatorilor si moderatorilor tv;

b) punerea jurnalistilor in slujba unor grupuri de interese.

A fost pentru mine confirmarea unei intuitii despre care mai scrisesem sau mai vorbisem la televizor.

Presa noastra se afla intr-un proces primejdios de prabusire a credibilitatii.

Desigur, fiindu-i dat presei sa scrie despre ea insasi, e normal ca ziarele si televiziunile sa continue a intretine iluzia unei prese ca institutie respectata si ascultata de romani.

E ceea ce s-a intamplat si cu abordarea spectaculoaselor rezultate ale Barometrului de opinie publica, realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa pe tema Perceptiei despre media, in mai 2006.

Spicuind dintre rezultate doar ceea ce intretine iluzia maretiei, ziarele si televiziunile au insistat pana la lesin pe locul trei, ocupa