Plîng pe umerii Craiovei, una dintre cele mai frumoase şi mai iubite echipe româneşti
N-am s-o iau de la capăt cu Mititelu. Plîng pe umerii Craiovei, una dintre cele mai frumoase şi mai iubite echipe româneşti, dar nu şi pe ai patronului ei, care şi-a tăiat singur craca de sub picioare. Dacă intri într-un joc, indiferent care, trebuie să-i respecţi regulile, ceea ce Mititelu n-a făcut. Dimpotrivă, crezîndu-se deştept şi bogat, el şi-a închipuit că e Dumnezeu pe pămînt. O vreme, rolul de rebel, deşi fără cauză, i s-a potrivit. S-a înşelat însă imaginîndu-şi că i se va îngădui la infinit să-i ignore, să-i sfideze şi chiar să-i jignească pe toţi ceilalţi. Unii dintre aceştia, în frunte cu Mircea Sandu, l-au aşteptat la cotitură şi, cînd le-a venit bine, l-au ras. De fapt, finanţatorul însuşi le-a ridicat mingea la fileu.
Cîţi or mai fi, apărătorii lui Mititelu uită un lucru important. Anume că Universitatea ar fi rămas în Liga 1, nu Sportul, în condiţiile în care ar fi luat licenţa. Nu putea s-o primească însă din moment ce patronul e plin de datorii, în incapacitate de plată. Nu mă refer doar la milioanele de euro pe care s-a angajat să i le achite lui Piţurcă, de parcă l-ar fi silit cineva să semneze actul respectiv!, ci şi, mai ales, la restanţele faţă de fotbalişti. Cum şi-a bătut joc de un întreg şir de antrenori, schimbaţi mai des decît cămăşile, la fel a procedat şi cu componenţii echipei, cărora le-a întîrziat salariile cu lunile!
Paradoxal, pe măsură ce sărăcea şi devenea neputincios, Mititelu se dădea mai mare, nu-şi mai încăpea în piele! Cînd n-ai bani nici să treci strada, cazul lui, mai mergi şi cu tramvaiul, nu te repezi să-ţi cumperi Mercedes! Era obligat să-şi dea seama că se întinde mai mult decît îi permite plapuma, că n-are mijloace să ţină un club de talia Ştiinţei. Pe cei care i-au spus-o, inclusiv autorul acestor rînduri,