Pentru a mai spera la primăvara europeană, Steaua are nevoie urgentă de o operaţie chirurgicală: scurtarea nasurilor.
S-au scurs două etape de grupe din Cupele Europene şi cele două echipe româneşti n-au reuşit să simtă gustul victoriei, deşi, după încheierea preliminariilor ne tot minunam de performanţele lor şi credeam că vor înfăptui miracole peste miracole. N-ar fi mare lucru de spus despre aceste rezultate, în special despre Pandurii, care chiar prin participarea în grupe şi-a depăşit statulul de debutantă. Într-o competiţie în care nu există şansa locului III, cu echipe ca Fiorentina şi Dnipro alături, nu prea ai cum visa la primăvara europeană şi probabil că formaţia din Gorj va rămâne în scurta sa istorie cu rezultatele bune în faţa echipelor portugheze, ceea ce nu este de ici , de colo. Mai ales că diriguitorii fotbalului de la Târgu Jiu au arătat că îşi ştiu lungul nasului, depăşindu-şi cu mult condiţia fără a trâmbiţa dinainte vrute şi nevrute.
Steaua, însă, este un caz patologic şi chiar merită un studiu de caz. În afară de jucătorii care fac şi ei ce pot şi cum pot, fiindcă despre lipsă de ambiţie şi determinare nu poate fi vorba. Dar oare nu întreg fotbalul românesc este un caz patologic? Exemplu: după înfrângerea tricolorilor în faţa Turciei, toată suflarea s-a plâns de absenţa lui Bourceanu, de parcă în el ar sta toată naţionala României. Or, faimosul, inegalabilul, indispensabilul şi indubitabilul Bourceanu a jucat ca o cizmă în meciul cu Chelsea. Acum, după alături-pomenitul meci, oficialii Stelei se scuză cu absenţa lui Pintilii. Şi nu numai cu atâta: vaai, a lipsit Rusescu, de parcă a fost luat cu arcanul din curtea lui Gigi Becali, nu l-a vândut chiar Steaua, pentru a cumpăra cu banii primiţi trei lulele-trei surcele. Vaaai, nu s-a refăcut Chipciu încă. Dar auzit-aţi oameni buni, în recentele vremuri bune vreun mieunat de stelist t
