Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viscolul şi ninsoarea au împiedicat ambulanţele să ajungă la câţiva pacienţi din judeţ

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 14 decembrie 2012 ·

Viscolul şi ninsoarea de miercuri au împiedicat echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava să rezolve o parte din solicitări. Furia vântului a transformat zăpada într-un obstacol de netrecut pentru câteva autosanitare care n-au reuşit să ajungă la pacienţi. Un astfel de caz a fost semnalat în satul Baineţ de lângă Siret, unde o tânără de 25 ani care acuza dureri puternice de cap nu a putut fi preluată de ambulanţă, din cauza drumurilor troienite.

Tânăra a fost îndrumată către dispensarul din Muşeniţa, unde a ajuns cu ajutorul familiei. Medicul care a consultat-o a constatat că starea pacientei nu este gravă, recomandându-i tratament la domiciliu.

O situaţie asemănătoare a fost înregistrată la Corocăieşti, unde o altă femeie, de 40 de ani, acuza la rândul ei migrene. Cazul a fost rezolvat cu ajutorul viceprimarului din localitate, care a facilitat accesul bolnavei la dispensarul din sat.

Au străbătut sute de metri pe jos, cu tărgile şi trusele de urgenţă în mână

Miercuri, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a răspuns unui număr de aproximativ o sută de solicitări. Maşinile unităţii s-au deplasat cu dificultate la toate cazurile, nefiind nici o cursă la care distanţa să fie parcursă într-un timp optim. În multe zone ale judeţului, ambulanţele au rămas blocate în trafic şi nu au reuşit să-şi continue drumul decât cu plugurile în faţă.

În alte situaţii, personalul de la bordul autosanitarelor a trebuit să străbată pe jos, prin viscol şi ninsoare, câteva sute de metri, cu tărgile şi trusele de urgenţă în mână, din cauză că accesul auto până la domiciliile celor aflaţi în nevoie era imposibil.

Injurii şi ameninţări la adresa ambulanţierilor, din cauza întârzierilor

O ambulanţă care s-a deplasat în misiune la Iaşi, pentru un pacient cu afecţiuni neurologice, a avut nevoie de zece ore pentru a parcurge dus întors ce

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 10 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°