Traian Basescu este presedinte si mai vrea o tura de cinci ani. Mircea Geoana este si el presedinte si vrea sa fie si mai presedinte. Oricat de malitios s-ar afisa cel dintai fata de cel de-al doilea, impresia pregnanta este ca, pana la a-si declara oficial razboi pe fata, la timona treburilor se afla acest tandem doar aparent ciudat.

Alegerile prezidentiale din noiembrie sunt ingemanat atractie, miza, fascinatie. In sfarsit ceva care starneste, mobilizeaza, motiveaza. Se spun vorbe mari despre acest scrutin, pe care unii il califica drept moment de rascruce.

De fapt, este efectul farmecului exersat si confirmat al luptei dintre doi oameni pentru primul loc al ierarhiei publice. Un soi de intrecere uninominala pura si dura.

Este adevarat ca nu mai poate fi vorba de acea asteptare infrigurata a primei alternante prezidentiale Ion Iliescu - Emil Constantinescu. Erau alte timpuri, in joc altfel de sperante, judecatile se faceau aproape numai in alb si negru.

Atmosfera nu mai este nici cea de la meciul Adrian Nastase - Traian Basescu, cand deznodamantul a avut un parfum usor de conspiratie - alegatori frenetici, care se zoreau de mama focului sa voteze in Gara de Nord, "revolutia" sondarii opiniei publice prin naucitorul exit-poll care a consemnat egalitatea perfecta intre candidati, interventia lui Ion Iliescu insusi, intr-un moment cand totul era pe muchie de cutit.

Cate putin din aceste mixturi s-ar putea manifesta si la prezidentialele 2009. Dar fara sa fie dominante. Lupta pentru Presedintia Romaniei - editia 2009 va fi in egala masura subtila si brutala. Mai multe mizerii decat in mod obisnuit, dar si o doza mai mare de "abscons".

Este clar ca nu se va finaliza dupa primul tur. Ca va trebui sa fie si agonia turului doi. Ca mai mult ca oricand sensul confruntarii va fi dat de la "masa verde". Ca manevrele vor fi ceva mai insidioase