“Dacă nemai puterinţă, ce mai chichirez gâlceavă.” Anton Pann
Departe de a fi prizonierul pesimismului, nu văd în jur nimic care să mă facă să cred în binele de mâine, aşa cum ni-l cuvântă guvernanţii. Politicienii au căzut în capcana concurenţei pentru putere, permiţându-şi o libertate necumpătată, în dispreţul legilor scrise şi nescrise. Deviza lor este “Vin ai noştri, pleacă ai lor” şi tot aşa din 1990 încoace, încercând să se descurce şi încurcând regulile. Vorba lui Andrei Pleşu: “Românul se descurcă pentru că e dăştept”. Apar mereu la televizor, încercând să “îmblânzească” răul celor de la Roşia Montană sau soarta câinilor maidanezi, dar învrăjbind pe toată lumea. Ne cred şi se cred realmente inuzabili! Să-i vezi acuşi cum vin toţi la Iaşi de Cuvioasa Parascheva, să se roage pentru binele neamului.Se dau toţi creştini, se aşază tacticoşi în faţă şi îşi fac cruci cât pentru un an întreg, în timp ce necăjiţii stau la coadă. Se simt ca acasă, vorba unui mare “profesor” de pe vremuri de la Ştefan Gheorghiu, specialist în aforistică: “Floarea-n rouă se simte ca mierla în grâu”.
M-am întrebat deseori dacă nu cumva sunt miop şi văd numai rău în jurul nostru sau poate sunt stăpânit de tot felul de resentimente. Încercând să scap de asemenea obsesii, m-am gândit că ar fi nimerit să cer şi părerea unor oameni de seamă dragi mie şi mult mai îndrituiţi decât mine să emită o opinie despre imaginea ţării. Am adresat întrebarea “Cum vedeţi România de astăzi?” profesorului universitar dr. Sorin Vieru, filosof, poet şi traducător, şi poetului, prozatorului, traducătorului şi dramaturgului Şerban Foarţă.
Iată răspunsurile primite:Despre România de azi - Sorin Vieru, 13 septembrie 2013
“Bună ţară, rea tocmeală” - la această spusă din bătrâni, actualizată corespunzător, se poate rezuma ce aş avea eu de spus în tema de faţă. Da, ţara e bună, e de îndrăgit -