Monumentul în memoria basarabenilor deportaţi va ajunge la Chişinău până pe 20 iunie, spun edilii. Postamentul a fost deja clădit, iar muncitorii lucrează de zor la amenajarea scuarului din faţa Gării.
Monumentul victimelor regimului totalitar comunist va fi instalat în faţa Gării Chişinău în luna iulie. Asta dacă lucrările de amenajare a terenului din preajmă vor fi finalizate în termen. Muncitorii au ridicat soclul pe care va fi aşezată sculptura de aproape trei metri înălţime şi renovează gardul din perimetrul scuarului. Anterior a fost instalată reţeaua de iluminat stradal, iar în curând va fi aşternut pavajul.
Încă un havuz readus la viaţă
Potrivit şefului Direcţiei Construcţii Capitale a Primăriei Chişinău, Roman Sofroni, în spatele monumentului va fi repornit şi havuzul care nu a mai funcţionat de la sfârşitul anilor ’90. Iniţial era planificată doar curăţarea acestuia şi repornirea fântânii arteziene, dar, până la urmă, autorităţile au hotărât să-l reconstruiască din temelie. Va fi renovată şi intrarea în pasajul subteran din bulevardul Iuri Gagarin. Costul lucrărilor de amenajare a zonei, fără cheltuielile pentru havuz, sunt estimate la cinci milioane de lei.
Ajuns cu întârziere
Lucrările de edificare a monumentului deportaţilor au început în septembrie 2011, termenele de finalizare fiind date peste cap de câteva ori, din cauza neadoptării la timp a bugetului municipal, după cum au explicat edilii.Denumită „Trenul durerii“, compoziţia reprezintă o coloană de figuri omeneşti care se transformă treptat în piese metalice şi roţi de tren. „Oamenii devin produsul maşinăriei staliniste, maşina de zombare“, explica sculptorul Iurie Platon, care a lucrat la schiţă mai bine de doi ani, ajutat de alţi trei artişti plastici.
Sculptura va avea 12 metri lungime şi o înălţime de 2,8 metri. Pentru modelul din ghips, de peste trei tone,