Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mass-media din Bulgaria despre Krum Bibişkov: "Van Nistelrooy al Bulgariei"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 7 iulie 2009 ·

Krum Bibişkov, golgeterul lui Litex din sezonul trecut (16 reuşite), e caracterizat de ziariştii bulgari ca fiind "un vîrf extraordinar de oportunist, care marchează din orice poziţie".

Cum îl caracterizează ziariştii bulgari pe Krum Bibişkov (26 de ani), noul atacant al Stelei? "Este cel mai oportunist vîrf care a jucat în prima ligă de la noi, din Bulgaria. Apare în careu exact cînd şi unde trebuie pentru a marca" e prima concluzie a reprezentanţilor mass-media.

"Se lipeşte la gol aproape de fiecare dată. E copia fidelă a lui Ruud van Nistelrooy, atacantul olandez de la Real Madrid. Sînt partide în care nu face nimic, nu iese cu nimic în evidenţă, dar apare la momentul oportun şi marchează. Cu capul, cu stîngul, cu dreptul, cu orice parte a corpului", sună în continuare descrierea celor din Bulgaria.

"În plus, este un foarte bun executant al penalty-urilor, nu cred că a ratat vreun 11 metri în toată cariera. Apoi, este un fotbalist puternic şi nu se accidentează uşor, are o condiţie fizică foarte bună şi a jucat cam meci de meci în ultimii 3 ani la Litex" e ultima caracterizare. Vezi ce a zis Argăseală despre bulgar

A SEMNAT PE 3 ANI

Bibişkov a negociat cu Argăseală în noaptea de duminică spre luni, dar nu s-a ajuns la un acord. Au urmat alte discuţii ieri, între orele 10:00 şi 17:00, după care atacantul bulgar şi şeful Stelei au bătut palma. Jucătorul a semnat contractul, valabil pînă în iunie 2012, devenind ofi cial fotbalistul roş-albaştrilor.

Lucruri interesante despre Bibişkov

» a debutat în prima ligă bulgară la doar 16 ani, la FC Pirin

» în 1999, la numai 17 ani, a semnat cu Bayern Munchen, s-a antrenat sub comanda lui Otmar Hitzfeld şi a şi bifat un meci în tricoul nemţilor

» a marcat nu mai puţin de 5 goluri în meciul Litex Loveci - Cernomoreţ Burgas, scor 11-0, disputat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 33 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°