Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chioşc ilegal cu preţ de 5.000 de lei

Publicat in Adevarul, vineri 14 august 2009 ·

Familia Horvat a fost amendată pentru construcţia ilegală din centrul istoric al Bistriţei. Oamenii au demarat lucrări de renovare a faţadei şi au vrut să construiască un chioşc fără a deţine autorizaţie. De două zile, pe strada Dornei, câţiva tineri lucrau de zor la o faţadă a casei din zona istorică a oraşului. Proprietara imobilului, Leontina Horvat, a vrut cu orice preţ să îşi construiacă şi un chioşc unde să poată vinde flori. S-a ales însă cu mai multe vizite de control ale poliţiştilor comunitari şi cu o amendă de 5.000 de lei plus dispoziţia de demolare a construcţiei.

Florăria din BCA de sub arcadă

Bistriţenii care au trecut pe strada Dornei au văzut, în ultimele două zile, nişte muncitori lucrând la ridicarea unei construcţii de BCA, chiar sub o arcadă veche din centrul istoric al Bistriţei.

Reprezentanţii de la Disciplina în Construcţii le-au cerut să sisteze orice lucrare până la intrarea în legalitate. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, oamenii nu s-au conformat şi au continuat să lucreze şi ieri. „S-a verificat la Serviciul de Urbanism dacă există autorizaţie, dar aceştia nu aveau decât un certificat de urbanism, ceea ce nu le dă dreptul să construiască. Am verificat şi dacă imobilul este cuprins pe lista monumentelor istorice, dar nu figurează în această categorie”, explică Mihai Ruşti.

Florin Frandeş, şeful Poliţiei Comunitare, spune că familia Horvat a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că nu au respectat dispoziţia de a sista lucrările şi că este obligată ca, în termen de o zi de la semnarea procesului verbal, să demoleze chioşcul din BCA. „Oamenii au vrut să îşi ridice un chioşc unde să vândă flori. Au dat jos tencuiala de pe faţă şi au construit chioşcul acela chiar sub o arcadă veche de sute de ani. Construcţia vor trebui să o dea jos, iar pentru lucrările la f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 31 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 46 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°