Atunci când a fost rugat să comenteze evoluţia echipei naţionale la Euro 2008, Răzvan Lucescu a declarat: „S-a pornit de la «ce-o fi o fi». Urmarea o cunoaştem cu toţii: Nu s-a ajuns nicăieri”. La o lună distanţă, antrenorul stegarilor o spune răspicat, eliberându-se de orice presiune şi răspundere: „Deocamdată nu avem un obiectiv, ne gândim numai pe termen scurt. Aşteptăm cu nerăbdare începutul campionatului. Avem un singur obiectiv, meciul de sâmbătă, cu Unirea Urziceni. Vrem să fim o echipă care să pună probleme tuturor celorlalţi din campionat. Chiar dacă avem oameni cu experienţă, avem şi unii foarte tineri”, a spus, la Special, Lucescu jr. O continuare a motto-ului stegarilor din perioada de pregătire este „Mentalitatea e mai importantă decât rezultatul”. Despre adversarul din prima etapă, Juniorul a precizat: „Nu trebuie să ne intereseze acum meciul din etapa a 2-a. Unirea Urziceni este o echipă care a obţinut rezultate frumoase în sezonul trecut. S-au calificat în Cupa UEFA şi au jucat finala Cupei României. Au un antrenor, Dan Petrescu, care este un tip extrem de ambiţios şi orgolios. Sunt convins că-şi doreşte mult mai mult de la acest an. Noi ne dorim să fim o echipă imposibilă pentru adversare”, a spus Răzvan, la Special.
Jucătorii şi-au primit identitatea!
Conducerea clubului FC Braşov a comunicat Ligii Profesioniste de Fotbal numerele de pe tricou cu care vor evolua componenţii echipei de sub Tâmpa în ediţia 2008-2009 a Ligii I. În privinţa jucătorilor ce au evoluat şi în sezonul trecut la Braşov nu există modificări, fiecare primind numărul purtat până acum. În schimb, cele şase achiziţii ale stegarilor vor purta următoarele numere pe tricou: portarul Bogdan Stelea 16, fundaşul Rui Duarte 2, fundaşul Ezequias Tavares de Melo 3, mijlocaşul Cătălin Munteanu 7, atacantul Dorel Zaharia 11 şi atacantul Alexandru Bălţoi 29.
Ră