- Politic - nr. 219 / 9 Noiembrie, 2012 In iulie anul acesta, cu prilejul suspendarii presedintelui Traian Basescu, am citit in presa fragmente dintr-un interviu al analistei politice Anneli Ute Gabanyi, aparut in ziarul german Die Welt, in care aceasta, la intrebarea "Este Romania doar o democratie de suprafata?”, a raspuns: "In ciuda tuturor problemelor raspunsul este nu. Romania este o democratie care necesita o dezvoltare a culturii politice”.(Jurnalul national, 16 iulie 2012). Aceasta afirmatie m-a determinat sa incerc sa inteleg mai bine acest concept de "cultura politica”, dincolo de sensurile sale semantice. Apeland la o sursa bibliografica autorizata se poate constata caracterul complex al notiunii, precum si al implicatiilor si conexiunilor sale. O definitie data acestui concept spune ca "Prin cultura politica se intelege ansamblul modelelor de comportament insusite si transmise social ce caracterizeaza un guvern si politica unei societati. Cultura politica desemneaza adesea dimensiunea psihologica a comportamentului politic - convingeri, sentimente si orientari evaluative. O cultura politica este produsul unei experiente istorice a intregii societati, precum si al experientelor personale ce contribuie la angajarea fiecarui individ.” (Marin Voiculescu, Tratat de politologie, Editura Universitara, Bucuresti, 2002, pag 75). O definire asemanatoare este data de Gabriele Almond si Sidney Verba "...prin cultura politica se intelege un ansamblu de atitudine de valori si modele de comportament referitoare la relatiile reciproce dintre organizarea politica, activitatea politica si cetateni”. (Ibidem) Incercand o iesire din cadrul rigorii stiintifice al "Politologiei” se poate afirma ca in cadrul notiunii de cultura politica includem atat modul in care se raporteaza la anumite valori morale si sociale, cat si felul in care se comporta si actioneaza cetatenii, cat s