O nouă producţie cinematografică se prefigurează în viitorul apropiat, la Castel Film premiu decernat de TVR Internaţional, se bucură de reîntâlnirea cu vechii prieteni, printre care scenograful cu care a colaborat la două dintre filmele sale, Cristian Niculescu, prezent la ceremonia organizată de TVR Internaţional.
"Oamenii nu vin numai la filme comerciale"
Deşi are un program încărcat, vizitele în ţară nu sunt foarte rare, Festivalul de Film Transilvania (Tiff) fiind una dintre ocaziile care l-au rechemat în România. "Clujul este pentru mine unul dintre cele mai bune festivaluri din Europa, dacă nu din lume, selecţionează peste 300 de filme, lungmetraje, scurtmetraje şi are un public extraordinar fără de care niciun festival nu ar putea rezista". Remarcă faptul că popularitatea acestui festival dovedeşte că "oamenii vin nu numai la ce numim filme comerciale, ci şi la "filme mai grele", la filme intelectuale şi, mai ales, vine un public tânăr, un oraş cu mulţi studenţi, într-adevăr, au avut o grămadă de idei bune." Este încurajator faptul că un om care şi-a părăsit ţara, prietenii, familia pentru a putea "trăi şi crea aşa cum vrea", poate afirma în sfârşit că România "a ajuns să fie un mediu bun pentru un tânăr regizor, nu suficient de bun, pentru că iată, este precum democraţia, imediat ce spui "este suficient", ea moare. "Dovada că acest pas înainte s-a produs sunt "tinerii regizori talentaţi care au dovedit lumii întregi talentul lor în ultimii ani şi "asta se întâmplă nu doar pentru că ei au talent, ci pentru că există acum un cadru, au producători, deşi nu încă suficienţi". În opinia sa esenţială este şi evoluţia TVR-ului, unde prietenul său "Tudor (Giurgiu) încearcă să mişte ceva." Pentru ca să existe o televiziune care încurajează producţiile de calitate şi care nu este invadată de publicitate, este de părere că ar merita ca fiecare dintre noi