Incepand din acest weekend, 20-21 august, Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, se alatura parcurilor Sebastian, Moghioroş şi Cişmigiu in cadrul evenimentului Bucureşti - Cartier de vară. Si cum meteorologii ne anunta vreme frumoasa, numai bună pentru o ieşire seara în parc, organizatorii pregatesc o gama diversificata de spectacole gratuite. În Tineretului, Rahova şi Drumul Taberei sunt câte două reprezentaţii pe zi: dimineaţa de la ora 10.00 şi seara de la ora 19.00, momentul de începere a spectacolelor pentru cei mari fiind puţin devansat. În Parcul Cişmigiu are loc câte un spectacol, de la ora 17.00.
Potrivit organizatorilor, sâmbătă 20 august, în Parcul Lumea Copiilor, dimineaţa de la ora 10.00, Compania de spectacole Arleking le propune celor mici o nouă interpretare a poveştii lui Ion Creangă - Capra cu trei iezi. Seara, de la ora 19.00, CreArt aduce un concert de muzică populară al Ansamblului Burnasul din Alexandria. Acesta este urmat de solista Elena Soare, care susţine un recital din aceaşi sferă muzicală.
Tot sâmbătă, în Parcul Sebastian se joacă producţii ale Teatrului Masca. Dimineaţa de la ora 10.00, artiştii acestei trupe vin cu spectacolul pentru copii Prostia Omenească, iar seara de la ora 19.00, ei prezintă show-ul Gardienii se întorc.
În Parcul Moghioroş, la Foişor, dimineaţa de la ora 10.00, Trupa de teatru Muşchetarii joacă Povestea Porcului, iar seara, de la ora 19.00, Teatrul de Comedie propune publicului spectacolul Fantasmagoria.
În Parcul Cişmigiu, Trupa de teatru pentru copii PIF PAF prezintă spectacolul Ograda cu vedete, începând cu ora 17.00.
Duminică, 21 august, dimineaţa de la ora 10.00, Compania de teatru de animaţie PUR ANIMA le oferă celor mici o întâlnire surpriză cu Motănelul mofturos, în Parcul Lumea Copiilor. Tot acolo, seara, de la ora 19.00, Teatrul de Comedie prezintă