Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APPLE renunţă la CIPURILE INTEL pentru DESKTOPURI şi LAPTOPURI

Publicat in Gandul, sâmbătă 7 mai 2011 ·

Apple renunţă la cipurile Intel în favoarea celor produse de ARM, pentru toate laptopurile şi, posibil, pentru desktopuri, scrie Business Insider, citând un blog de ştiri despre tehnologie. Autorul articolului spune că acest lucru nu se va întâmpla "prea curând, dar e sigur" şi estimează că în 2013 se va face trecerea de la Intel la ARM.

Ştirea nu este tocmai o surpriză, în condiţiile în care Apple foloseşte deja tehnologia ARM pentru iPad 2, comentează Business Insider. Totuşi, dacă e adevărat, ar fi o lovitură destul de mare pentru Intel. Apple nu reprezintă o parte uriaşă a businessului Intel, dar vânzările de Macuri sunt în continuă creştere, astfel că ar fi putut genera venituri importante pentru ambele companii.

Săptămâna trecută, Microsoft (companie cunoscută drept foarte apropiată de Intel) a raportat vânzări slabe de PC-uri în primul trimestru din 2011, lucru ciudat dacă ne gândim că Intel spune că a avut vânzări bune. Acest lucru se explică prin faptul că desktopurile şi laptopurile produse de compania lui Steve Jobs, echipate cu cipuri de la Intel, s-au vândut ca pâinea caldă, explică un director de investiţii de la Microsoft.

În orice caz, viitorul nu sună deloc bine pentru Intel, care încearcă de multă vreme (dar nu reuşeşte) să intre pe piaţa smartphoneurilor. Deşi au lansat de curând o nouă generaţie de cipuri, despre care spun că vor concura cu ARM, cei de la Intel par depăşiţi de viteza cu care evoluează lucrurile în tehnologie, lucru dovedit şi de posibila încheiere a parteneriatului cu Apple, scrie sursa citată.

Apple renunţă la cipurile Intel în favoarea celor produse de ARM, pentru toate laptopurile şi, posibil, pentru desktopuri, scrie Business Insider, citând un blog de ştiri despre tehnologie. Autorul articolului spune că acest lucru nu se va întâmpla "prea curând, dar e sigur" şi estimează că în 2013 se va face trecer

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°