Lasind panicatilor de serviciu placerea perversa de a vedea peste tot nenorocire, categorii bine autodefinite isi urmeaza programele de realizare, parind a privi cu zimbet - usor cinic - pe cei ce se frasuie permanent. Am fi naivi daca am crede ca toata lumea traieste catastrofic. Asa cum ne lasa sa intelegem posturile de televiziune, cu precadere PRO TV, performer - cu zimbetul pe buze - al celor mai incredibile atrocitati diurne si nocturne. De-am avea ca barometru doar o astfel de sursa, ne-ar fi jena sa ne consideram ai acestui neam viteaz. Traind aici de doua milenii. Intre muntii si vaile astea, atit de cintate si pictate de cintaretii si pictorii nostri. E de-ajuns sa vezi cam cita populatie se aduna sub pulpele - e drept deja cam batriioare - ale Madonnei, pentru a trage cea mai la indemina concluzie: sintem in stare de mult prea sanatoase reactii, pentru a fi circumspecti la catastrofele maniacale. E adevarat ca Socola nu mai face fata avalansei de tuicagii, cautindu-si acolo cazare si tratament exact cit le trebuie pentru a-si reface metabolismul in vederea revenirii la normal, normalul lor, dar ... dar... numai la doi pasi de stabiliment, pe platoul de vis de la Repedea, in preajma stinilor si cirezilor, intilnesti zilnic, fara contenire, o societate ce demonstreaza - in sanatosul damf de mici, dar si in minunatele manele - ca se poate trai in deplina voiosie si in deplina neglijare a spaimoaselor buletine tv. Si astea toate la cota medie de plutire, pentru ca imediat ce umblam la telecomada, cautind sublimul, dam peste paradisuri ce numai cu gindul... Cuvintul criza l-a substituit pe cel de buna ziua, si daca te-ai grabi sa tragi concluzia in a defini prezentul doar prin acest automatism panicat, ai comite o paguboasa eroare aperceptiva. Or, lucrurile stau complet altfel. Lasind panicatilor de serviciu placerea perversa de a vedea peste tot nenorocire, ca