Sute de mii de credinciosi, catolici si ortodocsi, din tara si strainatate, indiferent de nationalitate, au praznuit ieri Sfanta Maria si au facut pelerinaje la manastirile cu hramul Maicii Domnului. Oamenii s-au rugat, s-au impartasit, au luat apa sfintita si busuioc si s-au rugat Fecioarei Maria pentru sanatate, belsug si putere.
Peste 200.000 de credinciosi au impresurat, ieri, ca in fiecare an de ziua Adormirii Maicii Domnului, curtea Manastirii de la Nicula, judetul Cluj. Ortodocsi si greco-catolici din tot Ardealul au pornit in pelerinaj catre lacasul de cult, tinand astfel o traditie veche de sute de ani, pe care nici macar comunismul nu a doborat-o. Scanteia care a aprins, in 1694, obiceiul celebrelor pelerinaje a fost vestea ca Icoana Maicii Domnului, adapostita in biserica parohiala din Satul Nicula, a lacrimat. Chiar si astazi, credinciosii care se cred ingreunati de pacate se trudesc sa inconjoare, incovoiati, sprijiniti pe coate si tarandu-si alene genunchii prin tarana, vechea bisericuta din lemn. Slujba a fost oficiata de IPS Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, care a cuvantat enoriasilor despre Fecioara Maria, a carei praznuire a fost ieri.
BUCURESTI. Prea Sfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, a oficiat, in Catedrala Patriarhala, Sfanta Liturghie dedicata Sarbatoririi Adormirii Maicii Domnului, Sfanta Fecioara Maria. Catedrala Patriarhala s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cele cateva sute de credinciosi de toate varstele care au venit sa se inchine in fata Sfintei Fecioare Maria.
CACICA-SUCEAVA. Aproximativ zece mii de credinciosi catolici din tara si din strainatate au participat, la Sanctuarul de la Cacica, judetul Suceava, la Sfanta Liturghie Pontificala prilejuita de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Sfanta Liturghie Pontificala a fost oficiata de PS