Liderul PSD Vrancea Marian Oprisan a cerut, luni, in CEx, ca Mircea Geoana si Viorel Hrebenciuc sa demisioneze de la conducerea partidului, respectiv din functia de sef al campaniei prezidentiale si din cea de lider al deputatilor social-democrati, discursul sa fiind calificat drept eseu de Geoana.
In discursul remis agentiei Mediafax de catre Oprisan, acesta a facut de mai multe ori referire la onoare, la adevar si a apelat la maxime, pentru a-si argumenta atitudinea.
"Mircea, exista o expresie veche de cand lumea: Mi-e prieten Platon, dar mai prieten imi este adevarul. Eu pot sa-ti spun, cu prietenia pe care mi-o cunosti si pe care ti-am dovedit-o, ca iti sunt in continuare prieten, dar mai prieten imi e adevarul, drept pentru care iti spun sa iti depui demisia de onoare astazi, aici si acum, pentru ca adevarul este ca, in primul rand, tu ai pierdut pe mana ta aceste alegeri al caror cost este destinul acestei tari. Sunt prieten si cu Viorel, nu cu Viorica, dar, Viorel, adevarul este ca, in al doilea rand, tu esti responsabil de pierderea alegerilor. Asteptam astazi, aici si acum, demisia ta din functia de director al campaniei prezidentiale, care te anunt ca s-a terminat, si din functia de lider al deputatilor nostri", a declarat Oprisan, apreciind ca dupa aceste gesturi de onoare se va putea discuta despre reafirmarea principiilor si valorilor social-democrate.
Potrivit textului remis Mediafax, Marian Oprisan a remarcat ca partidul traverseaza "o perioada dificila, poate cea mai dificila din istoria partidului".
"Cel mai pretios sfetnic al omului este timpul", a spus Oprisan pentru a anunta ca a "utilizat realitatea acestui adagiu" pentru a face o analliza a situatiei PSD.
"Un sfarsit bun al unei actiuni nu se poate intemeia decat pe un inceput bun al aceleiasi actiuni", a mai spus el.
"Mi-as fi do