“Dacă, printr-o împrejurare a fiinţei mele, aş ajunge vreodată pe o insulă pustie şi aş mai găsi puterea să-i cer bunului Dumnezeu ceva, nu cuvintele îi voi cere să mi le lase, nici poezia lor, ci sufletele-pereche, iar Dumnezeu, în mare mila Sa, mi le va lăsa.” Mihai Şora, în prefaţă la Cartea de iarnă de Ion Mureşan

“Când a murit tata, aveam 12 ani şi timp de un an nu am mai crescut”, mărturisea la ceas de seară, în localitatea Deseşti din judeţul Maramureş – aflată la 50 de kilometri de Baia Mare – sculptorul Ioan Marchiş.

Cum am ajuns la Deseşti? De ceva timp, doi oameni foarte dragi mie, poeţii Ion Mureşan şi Ioan Es. Pop, m-au îndemnat să revăd Clujul şi Maramureşul. Mărturisesc cât pot de sincer că a fost cel mai însemnat şi mai frumos concediu din ultimii ani. Parafrazându-l pe Monseniorul Vladimir Ghika, proaspăt beatificat, m-am dus în Ardeal şi Maramureş ca să devin un moldovean mai bun.

La Cluj, oraş al colinelor, la fel ca Iaşul, aşezat după Dealul Feleacului, al Techintăului şi al Cetăţuii, am zăbovit trei zile de vis. Am cutreierat fără odihnă, însoţit de Muri (aţi înţeles bine: Ion Mureşan), muzee, catedrale, galerii de artă, dintre care una era organizată într-o fostă hală industrială şi în ea erau expuse trei mii de lucrări, da, zic bine, trei mii, aparţinând tuturor studenţilor de la Academia de Artă din Cluj. De remarcat faptul că plasticienii, chiar şi cei foarte tineri, expun adesea în străinătate, reuşind astfel să se autofinanţeze. Seara, ne retrăgeam la o terasă din Piaţa Avram Iancu, savurând o bere şi comentând cele văzute. În faţa ochilor aveam un monument pe care îl priveam ba cu admiraţie, ba cu frică, ba cu dezaprobare. A fost realizat pe timpul primarului vadimist Gheorghe Funar. Politicos, am zis: “Mie îmi sugerează un diapazon”. “Nici vorbă”, mi-a replicat Muri, “este o ghilotină”. Astăzi, clujenii sunt reticenţi