Romania se afla intr-un deficit indubitabil de democratie. Este suficient sa observi ca aunci cind s-a incercat o modificare a sistemului de pensii, in Franta au protestat in strada intre 1 si 2 milioane de oameni iar la Paris intre 80.000 si 300.000! A fost un gest de normalitate. Daca asisti la dezbaterile televizate din Parlamentul britanic atunci cind premierul vine sa argumenteze pe larg o pozitie a guvernului simti ca deputatii opozitiei au transmis limpede opinia alegatorilor sai. Este, de asemenea un gest de normalitate.

La noi sindicatele au amutit, puterea avind grija sa le santajeze liderii cu afacerile necurate pe care le-au gestionat ani de zile, dar sa-i conserve in functii, parlamentarii se ascund in urma partidului, premierul nu vine in Parlament sa raspunda la interpelari iar cind are de trecut o lege cu adevarat importanta prefera angajarea raspunderii si chiar interdictia adresata parlamentarilor sustinatori ai puterii de a vota – pentru a nu aparea surprize. Chiar si majoritatea parlamentara se bazeaza pe UNPR adica pe oameni care au fost alesi de o populatie care si-a dat votul catre cu totul alta optiune politica (PSD) in timp ce optiunile exprimate de sondajele de opinie arata o neincredere dramatica a populatiei in cei care detin azi friiele puterii.

Ca si cum lipsa de democratie nu ar fi fost suficienta, presedintele tarii, ales intr-o maniera dubitabila, cu votul vadit supranumerar al diasporei, tine cu tot dinadinsul sa-si epateze puterile de mascul alfa, inlocuind atributele sale cu cele ale premierului ori de cite ori este posibil. Mai mult, nu cred ca vreo categorie sociala bugetara de la magistrati, politie, profesori si personal medical, etc a scapat de jignirile sale, imposibil de contracarat in absenta unui minim dialog. Chiar si Regele Mihai a trebuit sa suporte cu stoicism si nemeritat atitudinile publice ale detento