Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se reia procesul procurorului Radu Moisescu

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 septembrie 2013 ·

După o pauză de câteva luni, datorată vacanţei judecătoreşti, unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie de la Iaşi se reia la Curtea Supremă. Magistratul suspendat Radu Moisescu va trebui să fie prezent astăzi la un nou termen de judecată a dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Moisescu este judecat alături de Alexandru Bernic de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru o faptă ce s-ar fi petrecut pe 10 februarie 2010. Cei doi au fost trimişi în judecată în august 2011, dosarul ajungând iniţial pe rolul Curţii de Apel Suceava, fiind apoi strămutat la Curtea Supremă.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Radu Moisescu şi Alexandru Bernic ar fi primit 1.000 de euro de la un bărbat, căruia i-ar fi promis că vor interveni pentru a-i fi ridicată măsura indisponibilizării dispuse de Poliţia de Frontieră asupra unui BMW. Radu Moisescu este acuzat de trafic de influenţă.

După o pauză de câteva luni, datorată vacanţei judecătoreşti, unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie de la Iaşi se reia la Curtea Supremă. Magistratul suspendat Radu Moisescu va trebui să fie prezent astăzi la un nou termen de judecată a dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Moisescu este judecat alături de Alexandru Bernic de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru o faptă ce s-ar fi petrecut pe 10 februarie 2010. Cei doi au fost trimişi în judecată în august 2011, dosarul ajungând iniţial pe rolul Curţii de Apel Suceava, fiind apoi strămutat la Curtea Supremă.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Radu Moisescu şi Alexandru Bernic ar fi primit 1.000 de euro de la un bărbat, căruia i-ar fi promis că vor interveni pentru a-i fi ridicată măsura indisponibilizării dispuse de Poliţia de Frontieră asupra unui BMW. Radu Moisescu este acuz

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 28 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°