Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât vor costa biletele după noul mers al trenurilor

Publicat in Ziua Veche, joi 24 noiembrie 2011 ·

Noul Mers de Tren 2011-2012, va intra în vigoare începând cu data de 11 decembrie 2011 şi va fi valabil până la data de 8 decembrie 2012, informează CFR Călători.

Din necesitatea alinierii transportului feroviar de călători la normele legislaţiei europene în domeniu, actualele ranguri de trenuri de călători vor fi structurate, de la data de 11 decembrie 2011, în funcţie de serviciile oferite, în trei noi categorii: Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R). Pe reţeaua CFR, în noul plan de mers 2011/2012 vor circula cele trei categorii de trenuri, atât în trafic internaţional (70 trenuri internaţionale – 40 InterRegio, 4 Intercity şi 26 Regio), cât şi în trafic local (1.336 de trenuri - 28 Intercity, 198 InterRegio şi 1.110 Regio). În noul mers de tren au fost reduse duratele de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Braşov – Curtici şi 300 Bucureşti – Oradea, în contextul finalizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei.

Acum, durata de parcurs a unui tren Rapid în relaţia Bucureşti Nord – Braşov este de 3 ore şi 45 minute, iar în 2012 aceasta se va reduce la 2 ore şi 45 minute, la un tren InterRegio. De asemenea, prin noul mers se vor realiza noi legături directe cu trenuri InterRegio, între: Bucureşti – Bistriţa, Bucureşti – Târgu Mureş, Bucureşti – Sibiu, Craiova – Braşov, Braşov – Sibiu, Bucureşti – Timişoara, Satu Mare – Constanţa, Constanţa – Braşov. CFR Călători a păstrat tariful la trenurile Intercity şi Regio (fostele Intercity-uri şi Personale), iar pentru trenurile InterRegio va fi practicat un tarif intermediar, situat între tariful celor două ranguri de tren Accelerat şi Rapid (cu aproximativ 22% mai puţin decât la Rapid şi cu circa 12% mai mare decât cel de la Accelerat).

Prin tariful de InterRegio aplicat, abonamentele emise la tren Rapid vor scădea cu o sumă cupri

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 54 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°