Mai mulţi medici au fost condamnaţi în dosarul clinicii Sabyc. Aceştia făceau trafic de ovule umane. Şeful clinicii şi fiul său au primit câte 5 ani de închisoare cu executare. Aceeaşi pedeaspă au primit-o şi medicii Natan Lewit şi Genia Ziskind. Victor Zota, fost director executiv Agenţiei Naţionale pentru Transplant (ANT), a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare, iar Rosana Turcu, coordonator al ANT pe Bucureşti a fost condamnată la şase luni cu executare.
Deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.
Aceştia au fost trimişi în judecată pe 24 februarie 2010 de procurorii DIICOT, care susţin că Harry Mironescu este liderul grupului infracţional organizat ce acţiona la clinica Sabyc, el coordonând procedurile medicale, respectiv introducerea în ţară în mod fraudulos de materie genetică, evidenţa donatoarelor, a medicamentelor şi a posibilităţii de racolare a beneficiarelor din străinătate, recompensa în mod direct ori indirect donatoarele şi/sau racolatoarele.
Natan Lewit este acuzat că ar fi exercitat fără drept profesia de medic pe teritoriul României.
Potrivit procurorilor, în calitate de medic specialist în obstetrică-ginecologie, el racola din străinătate cuplurile ce doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată, supraveghea evoluţia tratamentului de stimulare hormonală participând în mod direct la examinarea donatoarelor şi a pacientelor, realiza puncţiile şi preda ovocitele extrase medicului Genia Ziskind, în vederea pregătirii culturilor necesare realizării embriotransferului efectiv, introducea în ţară, în mod repetat şi fraudulos materie genetică.
De asemenea, Genia Ziskind este acuzată că, în calitate de specialist embriolog, pregătea culturile (embrionii) necesare realizării embriotransferului efectiv, ajuta la preluarea ovocitelor extrase în momentul i