Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IPO Adeplast. Îşi merită banii?

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Compania a reuşit să-şi crească cotă de piaţă chiar şi în perioada de criză, în ciuda contracţiei pieţei construcţiilor. A făcut-o însă majorându-şi semnificativ gradul de îndatorare iar în acest moment datoriile totale se apropie destul de mult ca valoare de veniturile din exploatare. Dacă vreţi imediat dividende şi creşteri ale cotaţiilor la bursă, Adeplast nu e pariul potrivit.

Prima ofertă publică iniţială de vânzare de acţiuni după mai bine de 5 ani la BVB merită un plus de atenţie. Mai ales că Adeplast este un brand cunoscut pe piaţa adezivilor, mortarelor, termoizolaţiilor şi vopselurilor. Întrebarea la care vom încerca să răspundem mai jos nu este însă cât de serioasă sau solidă este afacerea în sine, ci cât de scumpe sunt acţiunile scoase la vânzare de astăzi şi până pe 15 octombrie în cadrul IPO-ului?

Ce sare în ochi în cazul Adeplast este valoarea mare a datorilor pe temen scurt şi lung: cumulate reprezintă 138 milioane lei, la venituri din exploatare de 184 milioane lei şi venituri totale de 191 milioane lei la nivelul anului 2012. Pe primele 6 luni din 2013, datoriile totale au urcat însă la 215 milioane lei (159 milioane reprezintă creditele, restul datorii comerciale). Profitul a fost de 16,1 milioane lei în 2012 (6 milioane în 2012 şi 12 milioane lei în 2010). Compania a reuşit o creştere remarcabilă de cotă de piaţă în anii de criză şi lărgirea domeniului de activitate (a început să producă şi polistiren, vopseluri) dar şi datoriile au avansat corespunzător. De la 135 milioane lei în 2010 veniturile totale urcaseră la 191 milioane lei în 2012. În acelaşi timp, împrumuturile avansaseră de la 78,7 milioane lei la 112,6 milioane lei iar datoriile totale de la 88 la 138 milioane lei.

Adeplast a mai avut ocazia să se listeze la bursă în 2008 dar atunci fondatorul sau, Marcel Barbut, a renunţat în ultimul moment.Acum, pe fondul atingeri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 58 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 56 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°