L-aţi criticat mult pe Ilie Stan. Şi eu am făcut-o. L-aţi văzut demis înainte de a fi numit. Şi eu am făcut-o. L-aţi văzut plecat în stilul lui Ilie Dumitrescu după eliminarea din Cupă de la Timişoara. Şi eu am făcut-o. Acum vă puneţi în el toate speranţele.
Şi nu doar c-a terminat fulminant anul cu Steaua. Şi nu fiindcă a adus echipa în primăvara Europa League. Şi nici pentru că a învins-o categoric pe Kuban într-un amical. Nimic din toate astea. Ci pentru că am ajuns să-l cunoaştem pe omul Stan, prin antrenorul Stan. L-am văzut în toate stările unui tehnician care poate. Şi care va reuşi. Ne-a arătat că nu-şi ascultă, umil, patronul. Şi bine-a făcut-o. Ne-a arătat că există suflu şi după eşecuri. Şi bine-a făcut-o. Ne-a arătat că are şi paltoane, când toată lumea îl vedea antrenând doar până la tricou. Şi unele cu stil.
Stan ştie că el nu va avea o a doua şansă la Steaua. Tocmai d-asta îşi poartă prezentul şi viitorul renume fără să se uite în stânga şi-n dreapta mai mult decât îi poate vedea pe Narcis Răducan şi pe Edi Iordănescu. Căci se-ncrede în ei, în el, şi în capacităţile lor de-a readuce bucuria de odinioară a unui brand prăfuit.
Rămâne doar să creadă mai mult în elevii lui decât în valoarea celor de la Twente, iar atunci toate vor avea o scuză de sfârşit şi îşi va recupera dreptatea unui nedreptăţit.
Articol oferit de FotbalTop.ro
L-aţi criticat mult pe Ilie Stan. Şi eu am făcut-o. L-aţi văzut demis înainte de a fi numit. Şi eu am făcut-o. L-aţi văzut plecat în stilul lui Ilie Dumitrescu după eliminarea din Cupă de la Timişoara. Şi eu am făcut-o. Acum vă puneţi în el toate speranţele.
Şi nu doar c-a terminat fulminant anul cu Steaua. Şi nu fiindcă a adus echipa în primăvara Europa League. Şi nici pentru că a învins-o categoric pe Kuban într-un amical. Nimic din toate astea. Ci pentru că am ajuns să-l cunoaştem pe o