Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saptamana cu ceata si precipitatii la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 6 decembrie 2010 ·

• Iesenii vor avea parte de o saptamana cu ninsori mai slabe in intensitate si cu temperaturi usor mai ridicate • Prima parte a saptamanii va fi mai mult innorata, in timp ce spre final vor aparea si precipitatiile

Dupa o saptamana in care ninsorile au pus stapanire peste intreaga regiune a Moldovei, urmeaza o perioada fara precipitatii in cantitati mari. Astazi cerul va fi mai mult innorat, cu sanse reduse de precipitatii. Umiditatea aerului va fi destul de ridicata, de peste 80 la suta, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura se va situa intre o valoare minima de - 2 si o maxima de 1 grad Celsius.

Cerul innorat va persista si maine, iesenii avand parte doar de ceva mai multe grade in termometre. Daca minima va atinge o valoare de - 1 grad Celsius, maxima poate atinge 4 grade Celsius. Spre seara sunt posibile, insa, precipitatii.

Norii vor persista si spre mijlocul saptamanii, cand atat miercuri, cat si joi se vor inregistra averse. Temperatura minima va ajunge la o valoare de - 4 grade Celsius, in timp ce maxima va urca pana la 5 grade Celsius.

Pentru vineri, meteorologii au indicat ninsoare, temperatura minima fiind de - 6 grade Celsius, iar maxima de 1 grad Celsius. Umiditatea aerului va fi destul de accentuata; vantul va sufla moderat.

Prima zi a sfarsitului de saptamana vine cu un cer innorat, cu temperaturi cuprinse intre o minima de - 6 grade Celsius si o maxima de doar 1 grad. Chiar daca precipitatiile vor lipsi, iesenii vor avea parte de un vant destul de puternic. Fenomenul se va mentine si in ultima zi a saptamanii.

Pentru duminica se anunta mai mult un soare cu dinti, in timp ce temperaturile se vor incadra intre - 4 si + 1 grad Celsius.

Prima zi a saptamanii viitoare aduce o vreme mai mult senina. Temperatura aerului se va incadra intre o minima de - 3 si o maxima de 1 grad Celsius.

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 2 ore
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum 22 minute
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum o ora
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 45 minute
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 2 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

MAE rus: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

Adevarul acum 41 minute
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Cine sunt candidaţii favoriţi din ţarile UE pentru șefia Comisie Europeane. Klaus Iohannis, singurul nume din România

Ziare.com acum 41 minute
Pe 9 iunie toate posturile de conducere ale Comisiei Europene vor fi din nou puse la bătaie, însă chiar și înainte de scrutinul din 6-9 iunie se fac manevre pentru posturile de conducere de la Bruxelles. Cine va conduce executivul UE? Ce ţară va obţ

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

UPDATE - Nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, cu o altă judecătoare / Familia şi prietenii tânărului ucis au venit cu tricouri cu imaginea lui şi cu mesajul „Îţi vom face dreptate” / Ce a declarat avocatul lui Pascu / Următorul termen, 7 iunie

News.ro acum 32 minute
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°